În data de: 23 IUNIE 2015 , între orele 0900 – 1500 la solicitarea SC HIDROCONSTRUCŢIA SA, în vederea executării de lucrări de racordare a noii coloane de apă de pe strada Nicolae Bălcescu se va sis...
Astăzi absolvenţii clasei a VIII-a au susţinut proba la limba română a Examenului Naţional. Redacţia Ştiri din Banat a obţinut subiectele de la această probă şi vi le prezintă. Prima probă a examenulu...
2.310 elevi cărăşeni trec de astăzi prin emoțiile Evaluării Naţionale. Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin a pregătit centrele de examen şi a hotărât componenţa co...
Gugulanii au pierdut chiar în deschiderea Rugii de la Oraș în fața orădeniilor de la FC Bihor, cu 1-2, nereușind să facă o supriză de mult așteptată propriilor spectatori. Meciu n-a fost dominat de FC...
† LUCIAN, din mila lui Dumnezeu Episcop al Caransebeşului Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini, har, binecuvântare, bucurie şi pace de la Dumnezeul nostru în Treime lăudat –...
Cu ocazia Zilei Naționale a României, Primăria Municipiului Caransebeș organizează, ca în fiecare an cu mult stil şi patriotism, în data de 1 decembrie, începând cu ora 12, festivităţile de marcare a ...
Ioan Șoma, un caransebeșean de 54 de ani a reușit să șocheze toată România după ce s-a aflat că a călătorit peste 4.000 de km, din Portugalia până în România, cu cadavrul soției pe bancheta din spate....
O crimă abominabilă a avut locsâmbătă noaptea într-o familie de români din Portugalia. Ioan Șoma și-a adus soția acasă moartă și a încercat să o înhumeze ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, dar crim...
În după-amiaza zilei de 3 noiembrie a.c., o patrulă din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş a identificat şi reţinut un bărbat condamnat la opt ani închisoare. Din verificările efectuate, pe numel...
Sâmbătă 25 octombrie s-a desfăşurat etapa a X-a din liga secundă la fotbal. Iată ceea ce-a fost pe stadioane: ACS FC Olt Slatina – CS FC Olimpia 2010 Satu Mare 2-1 Stadion ,,1 Mai’’, a găzduit o...
Miercuri 15 ale lui octombrie din 2014, am avut parte de-o după amiază plină de fotbal de ligă secundă. O etapă intermediară, a VIII-a, în care s-au înregistrat următoarele rezultate: CS FC Olimpia 20...
Am cunoscut-o de curând pe Adnana. O adevărată domnişoară, plină de viaţă, deloc modestă ceea ce m-a frapat şi cu un ţel precis: ,,Vreau să devin Campioană Mondială la dans sportiv ’’. Născută la 12 i...
Daca in Valea Domanului pe sinteticul de pe ,,Mircea Chivu’’ CSM-istii lui Dani Oprita au ajuns la a treia victorie, dincolo, la Caransebes, elevii lui Sorin Balu au bifat si ei prima victorie. La fin...
O delegație a municipalității din Caransebeș, va fi prezentă de astăzi, până sâmbătă 07 iunie, la o vizită în Republica Cehă, la invitația Ambasadei României de la Praga. Din delegaţie fac parte: prim...
Ziua Eroilor a fost marcată astăzi, la Reşiţa şi Caransebeş, printr-o serie de manifestări, de la parade militare, până la organizarea de expoziţii foto-documentare. La ceremonialul militar din Reşiţa...
Catedrala Episcopală din Caransebeş şi-a prăznuit hramul astăzi,în prima duminică de după Paşte, în Duminica Tomii. Sărbătoarea a început printr-o procesiune a unui sobor de ierarhi, preoţi şi diaco...
Vineri 28 ale lui februarie 2014, pe stadionul din Lupac, Muncitorul Reşiţa primea vizita liderului Seriei a IV-a, Liga a III-a, FC Caransebeş, contând pentru etapa XVI-a, de fapt se relua minireturul...
Pe Aeroportul Caransebeş va funcţiona, în curând, o unitate militară de tip SMURD ce va fi creată cu ajutorul Ministerului de Interne, consilierii judeţeni din Caraş-Severin aprobând joi, în şedinţă o...
Familia, prietenii și colegii din Franța ori din România, angajații Primăriei dar și simplii gugulani au venit să o conducă pe marea jucătoare de tenis de masă Valeria Borza pe ultimul său drum. O moa...
Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, în parteneriat cu Muzeul Naţional Pojarevaţ din Serbia au organizat, joi, conferinţa de lansare a proiectului transfrontalier &#...
Contractul de finanţare pentru proiectul ‘Reabilitarea, modernizarea şi dezvoltarea activităţilor de ambulatoriu în specialitatea radiologie-imagistică medicală şi TBC din Spitalul Municipal de ...
Căruţele, tractoarele şi utilajele agricole nu vor mai circula pe drumurile naţionale şi europene care tranzitează municipiul Caransebeş. Cu ajutorul fondurilor europene se vor realiza aproximativ şas...
Primăria Municipiului Caransebeș a relatat, într-un comunicat, că va executa lucrări de dezinsecție cu mijloace aeriene și terestre pentru combaterea muștelor și țânțarilor. Acțiunea va avea loc în da...
Municipiul Caransebeș s-a decis, fără a recunoaște oficial, să devină capitala artei, găzduind pe data de 10 iunie a XI-a ediție a simpozionului de sculptură în cadrul căruia 11 sculptori din 11 țări,...
Timp de două zile cerul Caransebeșului a fost străbătut de avioane ultraușoare venite tocmai din Franța. Posesorii de astfel de aparate de zbor s-au alăturat cluburilor aeronautice din țară, înfrățin...
Video streaming by Ustream...






























