Primăria Municipiului Caransebeș a relatat, într-un comunicat, că va executa lucrări de dezinsecție cu mijloace
aeriene și terestre pentru combaterea muștelor și țânțarilor. Acțiunea va avea loc în data de 19 și 20 august, începând cu ora 20:30, prin folosirea mijloacelor aeriene, iar începand cu ora 21:00, prin folosirea mijloacelor terestre.
Primăria asigură cetățenii că substanțele folosite sunt avizate de Ministerul Sănătății și nu pun în pericol
populația și animalele.
Pentru ca tratamentele de dezinsecție să aibă o eficiență ridicată, reprezentanții primăriei roagă cetățenii municipiului cu gospodării individuale, operatorii economici și asociațiile de locatari
să efectueze dezinsecția în spațiile pe care le dețin concomitent cu acțiunea
de dezinsecție efectuată pe domeniul public.