Deputatul PNL Ion Marcel Vela a revenit, pe pagina sa de Facebook, cu o postare în care amintește de una dintre realizările din perioada în care a condus Primăria Caransebeș, între 2004 și 2016: const...
PNL își asumă ferm rolul de garant al continuității guvernamentale și al reformelor, în fața unei crize politice declanșate iresponsabil de Partidul Social Democrat transmite deputatul Ion Marcel Vela...
Pe 15 martie s-au împlinit 36 de ani de la înscrierea lui Ion Marcel Vela în Partidul Național Liberal. Deputat, senator, cel mai tânăr prefect, primar de municipiu, ministru, Ion Marcel Vela este și ...
Elicopterul SMURD Caransebeș (cu nr 333, sosit la unitatea IGAV Caransebeș în anul 2021) se afla joi la prânz in misiune pe Aeroportul Timișoara. Transfera într-o Ambulanță un pacient cu AVC din Oravi...
Declarație politică a deputatului Ion Marcel Vela Domnule președinte de ședință, Doamnelor și domnilor deputați, În data de 15 iunie 2025 vom sărbători, pentru prima dată, Ziua Banatului Montan, o săr...
Politicieni actuali au venit la fiecare 4 ani cu proiecte utopice, imposibil de realizat, apoi le reciclează și ni le servesc din nou. Această țară este condus de 30 de ani de politicieni lipsiți de v...
Marcată chiar în această săptămână, la 21 iulie, Ziua Banatului aminteşte de un eveniment major din istoria acestei provincii: în urmă cu 302 ani, în data de 21 iulie 1718, s-a semnat Tratatul de la ...
Liderul PSD Caraș-Severin, deputatul Luminița Jivan, a ținut să transmită un mesaj de Dragobete locuitorilor județului Caraș-Severin. ”Aflându-ne într-o perioadă în care tot ce e din Occident ne surâd...
Citeam siderat în ultimele săptămâni cum un om submoral, care pune politica mai presus de morală, ține să dea lecții colegilor politicieni. Uitând că domnia sa nu e în poziția care să-i permită să o f...
Într-un comunicat de presă Valeria Schelean, Deputat pentru Colegiul V din Caraș-Severin a declarat că parlamentarii USL de Caraș nu au promovat nici un proiect pentru județ, la dezbaterile pentru bu...
Invitată la emisiunea ”Ediție de colecție”, difuzată la postul de Televiziune Vest Tv Reșița, deputata de Caraș-Severin pentru Colegiul V, Valeria Schelean, nu s-a sfiit să se mândrească cu faptul că...
Bătălie mare în USL Caraș-Severin dar, mai ales, în PSD Caraș-Severin pentru candidatura la postul de deputat pe Colegiul din Reșița. Spun mai ales în PSD pentru că, potrivit protocolului USL, în cole...
Da, este adevărat! Din păcate „deputatul butoane” sau Valentin Rusu pe numele său real, a avut interzis doar miercuri, 29 februarie, ca pedeapsă pentru că a fost prins votând de 26 de ori ...














