Absolvenții clasei a VIII-a susțin, marți, proba scrisă la Limba și literatura română, în cadrul Evaluării Naționale 2019. Peste 150.000 de elevi s-au înscris la acest examen, iar rezultatele finale v...
Cei peste 136.000 de elevi care s-au înscris pentru examenul de bacalaureat vor afla miercuri primele rezultate, urmând ca tot miercuri, între orele 12:00 şi 16:00, să poată depune, dacă e cazul, cont...
Un nou scandal ar putea izbucni în mediul public după ce nici nu a apucat să se stingă cel cu angajările de la Poliția de Frontieră. Acolo reprezentanții sindicatului Europol au atras atenția că, deși...
Luni, elevii care au terminat clasa a XII-a susțin prima probă scrisă a bacalaureatului, cea la limba și literatura română, primele rezultatele urmând a fi afișate pe 5 iulie, iar cele finale se vor a...
Elevii care au absolvit clasa a VIII-a au susţinut, miercuri, proba la matematică, aceasta având trei subiecte, iar cel de al treilea, care, în mod normal, este cel mai dificil, nu le-a pus probleme e...
UPDATE Absolvenții de clasa a VIII-a care au susținut, luni, proba la limba română, în cadrul evaluării naționale, au avut de demonstrat apartenența la genul liric a poezie „Ploaia” de Mag...
Subiectul la matematica a fost varianta 7 de subiect, le puteţi vedea în Galeria Foto a acestui articol. Citiţi mai multe pe http://ro.blastingnews.com/actual/2015/06/ultima-proba-la-testarea-na-ional...
Astăzi absolvenţii clasei a VIII-a au susţinut proba la limba română a Examenului Naţional. Redacţia Ştiri din Banat a obţinut subiectele de la această probă şi vi le prezintă. Prima probă a examenulu...
2.310 elevi cărăşeni trec de astăzi prin emoțiile Evaluării Naţionale. Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin a pregătit centrele de examen şi a hotărât componenţa co...
Absolvenții claselor a 12-a se mai pot pot înscrie doar astăzi la prima sesiune a examenului de Bacalaureat. În judeţul Caraș-Severin au dreptul de a se înscrie 3224 de elevi (2239 ZI+985 SERAL), dar ...
Evaluările la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a orientează şcoala românească pe drumul corect al modernizării şi al creşterii performanţei Miercuri, 28 mai, odată cu testarea la Limba română a elevilor...
Toţi tinerii care doresc să urmeze o carieră militară și preferă ca aceasta să fie în domeniul salvării oamenilor, bunurilor acestora sau al mediului înconjurător din situații de urgență au două posib...
Examenul din anul acesta pentru Bacalaureat nu a fost luat prea în serios de elevii liceelor din Prigor, Bozovici, Liceul Bilingv din Carașova și cel din Bocșa. Asta pentru că nici măcar unul dintre t...











