Arhivă

Noi kilometri de rețea de apă potabilă și de canalizare în Remetea Mare

Rețele de alimentare cu apă potabilă de aproape 7 km vor fi contruite în localitatea Remetea Mare. Investiția face parte din contractul de lucrări „Execuţie reţele de apă şi canalizare Remetea Mare, ca parte a programului „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020”(cod SMIS 2014+ 125651), parte a Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) desfășurat de Aquatim. Contractul semnat în data de 7 aprilie 2021 prevede execuția unei rețele de alimentare cu apă, a unei conducte de transport de 6 km și a unei gospodării de apă cu rezervor nou, stație de pompare și stație de clorinare. Se vor realiza de asemenea și rețele noi de canalizare în lungime de peste 16 km, precum și 8 stații de pompare a apelor uzate și conducte de refulare aferente în lungime de aproape 6 km.

Investiția se ridică la peste 21 de milioane de lei fără TVA. Banii sunt asigurați printr-un proiect european în valoare totală de 180 de milioane de euro derulat de Aquatim, iar Consilul Județean Timiș este partener, asigurând o parte din cofinanțarea necesară.

Dezvoltarea infrastructurii va rămâne o prioritate a mandatui meu de președinte al Consiliului Județean Timiș și voi continua să sprijin proiectele de anvergură care cresc calitatea vieții timișenilor”, a declarat într-o postare pe facebook  președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica.

 

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?
Related Posts