
Vine din Banatul de munte, mai exact de la Teregova, cântă folclor autentic și este cunoscut printre iubitorii de muzică populară ca fiind ”băiatul cu căisânii”. El este Ioan Surdu. Un tânăr cu șarm, cu dăruire și, nu în ultimul rând, cu talent evident!
Anii copilăriei i-a petrecut la Teregova, unde a și început să cânte, la serbările școlare. A fost remarcat de preotul satului și încurajat să urmeze cursurile Liceului de Artă ”Ion Vidu” din Timișoara, sub îndrumarea prof. coordonator Rodica Canțîr. Mai apoi a absolvit si Școala Populară de Arte, tot din Timișoara, secțiunea canto popular, la clasa prof. Carmen Biruescu.
Nu a avut un model de urmat la începutul carierei însă întotdeauna a admirat interpreții talentați de muzică populară de la care a crezut că are ceva de învățat, a ascultat muzică bună dar a încercat să-și creeze propriul renume.” Pot să dau câteva nume, pot menționa câteva persoane de la care am considerat că am ceva de cules: Petrică Miulescu Irimică, Nicu Novac, Iosif Ciocloda, Achim Nica, Liliana Laichici, Carmen Biruescu și lista poate continua” ne mărturisește Ioan.
Chiar dacă este tânăr, a participat deja la foarte multe concursuri naționale și internaționale. Spune că nu a urmărit neapărat câștigul ci mai degrabă dorea să acumuleze experiență, să se perfecționeze. Iar pentru că a reușit să îmbine utilul cu plăcutul, considerând muzica atât pasiune cât și carieră, roadele muncii sale nu au întârziat să apară.
Printre cele mai importante premii, se numără:
Premiul II la Festivalul de Folclor “ Grai şi cântec din străbuni”, ediţia a VI-a, la Timișoara, în anul 2013;
În anul 2015, la același concurs, ediția a VIII-a, a câștigat tot premiul II;
Premiul II la Concursul Național de Interpretare Vocală și Instrumentală ”Pavel Roșu”, la Sacoșu Mare, în anul 2015;
Premiul I la Festivalul-Concurs „Topul mărțișorului” , ediția a XVI-a, în anul 2016, la Timișoara;
Premiul II la Festivalul-Cântecului Popular Românesc ”Din comoara satului” , la Ghiroda, în anul 2016;
Premiul II la Festivalul-Concurs Național ”Mariana Drăghicescu” de la Bogâltin, în anul 2016;
Premiul I la Festivalul International al Cântecului Păstoresc ”Miorița” , ediția XXI, la Toplița, jud. Harghita, în anul 2018.
Premiul special Codruța și Dumitru Vârtic la Festivalul-Concurs Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc ”Pană de Păun” , ediția a XII-a, la Bistrița Năsăud, în anul 2018;
Prima melodie a înregistrat-o împreună cu Ansamblul „Timișul”, pe când era în clasa a IX-a, însă acea piesă nu a apărut pe piață. Mai apoi a imprimat cântecul ”De o vreme mai încoace”, linia melodică fiind o creație a regretatului Luca Novac iar textul l-a făcut chiar el în clasa a X-a. Ulterior a apărut piesa care i-a adus succesul si renumele: ”Or înflorit iar caisânii”. Piesele sale sunt interpretate și de alți soliști la diverse evenimente, lucru care nu-l poate decât bucura pe Ioan: ” Îmi crește inima când aud alți soliști că îmi cântă piesele. Înseamnă că nu am muncit în zadar”.
Pentru compunerea textelor melodiilor sale a colaborat cu Adi Drăgan de la Buziaș, cu Andrei Branasi si cu Alin Dirina. Liniile melodice au fost compuse de Ionică Ivan și de Cristian Osiga.
Cine îl ascultă pe Ioan Surdu, cu siguranță cunoaște melodia ”Dulce ni-i păcatul”, un cântec care stârnește curiozitatea publicului, care ne face să ne întrebăm dacă textele pieselor sale sunt inspirate din viața lui personală și care este povestea acestei melodii.
”Unele piese sunt povești din viața mea, iar altele sunt inspirate din trăirile și patimile de zi cu zi ale oamenilor din jurul meu. Aceasta este piesa mea de suflet, lansată în anul 2019” ne spune îndrăgitul solist. Așadar, îl întrebăm și pe cel care a creat textul acestei piese, cunoscutul textier Andrei Branasi, iar acesta ne mărturisește că ”brâul „Dulce ni-i păcatul” a venit ca o provocare din partea lui Ioan Surdu pentru mine. El mi-a spus o poveste, la telefon, cu umorul debordant care îl caracterizează, iar eu, mai apoi, am așezat acea poveste în versuri. Cu această piesă am început noi colaborarea, care mă onorează și pe care mi-o doresc cât mai trainică, întrucât știu că are foarte multe povești inedite, pe care abia aștept să le transpun în versuri”.
Este foarte secretos în ceea ce privește viața personală, ne spune doar că, pe lângă muzică, mai are foarte multe pasiuni, printre care drumețiile și sporturile de iarnă.
Nu se consideră afectat de pandemie deoarece în această perioadă a reușit să ducă la bun sfârșit multe proiecte pe care, din cauza evenimentelor ”căpărâte”, s-a văzut nevoit să le pună pe pauză, o bună perioadă de timp. Îi lipsesc însă petrecerile în care lumea se petrecea pe muzica lui, în care ”păcimașii” simțeau ceea ce el cânta: „mi-e dor de scenă – să mă închin în fața oamenilor, mi-e dor de emoțiile din concursuri, când simțeam că pleacă podeaua de sub mine, mi-e dor de publicul meu” ne spune Ioan Surdu.
Planurile sale de viitor țin tot de muzică: ne pregătește multe surprize muzicale, are foarte multe piese de lansat, și urmează o nouă colaborare cu colega lui de cântec – Andreea Aleușan. ”Sper ca lumea să primească cu brațele deschise noile mele piese. Îmi doresc să duc la bun sfârșit tot ce mi-am propus. Abia aștept să văd reacția publicului la noile piese care vor fi la fel de piperate” mărturisește Ioan zâmbind.
Modest fiind, nu se consideră un artist. ”Nu sunt artist. Artist ești când ai urcat pe cele mai mari scene și ai cântat cu cele mai mari orchestre. Până atunci sunt solist de muzică populară! Nu-mi doresc o urcare bruscă pe scara succesului ca mai apoi să dispar peste noapte din atenția oamenilor. Vreau o carieră solidă și de durată iar publicul să fie adevăratul juriu. Doar publicul poate spune dacă ești artist sau nu” e de părere Ioan Surdu.
Cu astfel de soliști talentați suntem convinși că Banatul va rămâne fruncea!