Home / Arad / 33 de migranţi, prinşi la frontiera de vest pe când încercau să treacă ilegal în Ungaria

33 de migranţi, prinşi la frontiera de vest pe când încercau să treacă ilegal în Ungaria

Poliţiştii de frontieră de la Nădlac, judeţul Arad, au descoperit 28 de cetăţeni din Siria şi Irak ascunşi într-un microbuz cu piese metalice. Aceştia încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu sprijinul unui şofer turc. Alţi cinci cetăţeni, de această dată din Afganistan, au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră de la SPF Turnu şi poliţişti din oraşul Pecica, pe când se deplasau pe jos, spre frontiera verde, către Ungaria.

Potrivit unui comunicat de presă, de marţi, al Poliţiei de Frontieră, în noaptea de luni spre marţi, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat pentru formalităţile de frontieră pe sensul de ieşire din ţară un cetăţean turc, în vârstă de 46 de ani, care conducea un microbuz înmatriculat în Germania şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese metalice pentru o societate din Polonia. Poliţiştii de frontieră au făcut controlul amănunţit al mijlocului de transport, iar în compartimentul marfă au fost descoperite ascunse 28 de persoane.

„În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul este format din cetăţeni din Irak şi Siria, 25 de adulţi şi 3 minori, cu vârste cuprinse între 15 şi 43 ani. Aceştia au declarat că doreau să ajungă în vestul Europei. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranţi pentru şofer şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat faţă de cetăţenii straini”, se arată în comunicat.

Şi poliţiştii de frontieră de la Turnu, judeţul Arad, în cooperare cu poliţişti de la Pecica, au reţinut cinci persoane care se deplasau pe jos, spre teritoriul Ungariei.

„Cei cinci cetăţeni străini au fost preluaţi şi transportaţi la sediul Sectorului P.F. Turnu, pentru cercetări, unde s-a stabilit că sunt tineri din Afganistan cu vârste cuprinse între 17 şi 26 de ani. Aceştia au declarat că doreau să ajungă vestul Europei”, mai arată sursa citată.

Şi în acest caz, poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

sursa: News.ro

foto: politiadefrontiera.ro

About Vali Hora

Jurnalist cunoscut extrem de activ în viața sportivă a comunității

Check Also

Creşteri salariale pentru unii funcţionari publici în perioada pandemiei? PNL a sesizat Curtea Constituţională

Curtea Constituţională analizează sesizările PNL cu privire la două proiecte de lege adoptate cu majoritatea …

Lasă un răspuns