Fie că vorbim despre fotbal sau handbal, CSM Reşiţa e pe toboganul performanţei, iar o redresare a situaţiei nu se întrevede deocamdată. Situaţia nu mai poate fi tolerată, iar insuficienta implicare a sportivilor nu va rămâne nesancţionată, spune primarul Ioan Popa, care a anunţat deja prima măsură: salariile fotbaliştilor rosso-neri au fost înjumătăţite.

„Am început deja să luăm măsuri, prin a tăia salariile fotbaliştilor; echipa de fotbal are salariile diminuate la jumătate. Antrenorul, după cum aţi văzut, şi-a dat demisia. E un om de onoare Alex Pelici, văzând că lucrurile nu merg cum trebuie, şi-a înaintat demisia. Îmi pare rău că nu am reuşit să avem o relaţie de lungă durată cu el, Cristi Bobar caută acum o altă soluţie, şi în următoarele două-trei zile vom veni cu o altă propunere de conducere, pe partea de antrenorat. Cât priveşte handbalul, i-am lăsat, au avut probleme în legitimarea străinilor georgieni. Lucrurile au decurs foarte greu în privinţa obţinerii dreptului de muncă pentru aceşti tineri, dar, aşa cum am făcut la fotbal, urmează să luăm decizii destul de radicale şi pe partea de handbal. Banii reşiţenilor trebuie cheltuiţi cu chibzuinţă, iar dacă oamenii nu performează, vor plăti pentru asta”, a declarat primarul Ioan Popa.

Echipa de fotbal CSM Reşiţa a adunat 8 puncte din 9 etape, bilanţ care o plasează pe locul 15 al clasamentului ligii secunde. Şi mai rău stau handbaliştii rosso-neri: CSM Reşiţa se află pe ultimul loc în Liga Zimbrilor, fără vreun punct câştigat în primele 10 etape.

Leave a reply