
Polițiștii rutieri cărășeni au acționat săptămâna trecută pentru creșterea siguranței rutiere și a conștientizării conducătorilor auto cu privire la pericolele la care se expun atunci când folosesc telefoanele mobile sau alte device-uri în timp ce conduc autovehicule pe drumurile publice. De asemenea, participanții la trafic au fost verificați cu privire la purtarea centurii de siguranță și folosirea dispozitivelor de fixare, omologate, pentru copii.
În urma celor 116 acțiuni organizate, au fost verificate peste 1.100 de vehicule, pentru abaterile constatate fiind aplicate 777 de sancțiuni contravenționale.
Dintre acestea 151 au fost aplicate pentru nepurtarea centurii de siguranță, 25 pentru utilizarea telefonului mobil în timpul conducerii unui autovehicul și 11 pentru efectuarea de activități de natură de a distrage atenția la volan.
Acțiunile s-au înscris în calendarul de operațiuni Roadpol pentru anul 2020, desfășurate în mod simultan la nivel european, acestea intitulându-se ”Focus on the road” – ”Concentrează-te la drum!”.



