Prima Pagina / Banat / Inspectorii de muncă nu se joacă: greșești, plătești

Inspectorii de muncă nu se joacă: greșești, plătești

Amenzi de peste 260 de mii de lei au fost aplicate în urma celor 237 de controale efectuate luna trecută de inspectorii de muncă din Caraș-Severin, la firme din județ. Între deficiențele constatate s-au numărat: neîntocmirea în formă scrisă a contractului individual de muncă, netransmiterea în termen a datelor în Registrul electronic de evidență a salariaților sau neacordarea sporurilor de noapte sau a repaosului săptămânal.

Nici munca la negru nu a pierit în Caraș-Severin. La 8 angajatori au fost identificate 12 persoane care nu aveau forme legale de muncă. Acestea activau în domenii ca panificație, construcții, comerț, activități de curățenie.

Tot în luna iunie au fost înregistrate și 6 evenimente cu incapacitate temporară de muncă, pentru care se efectuează cercetări ce vor stabili dacă au fost sau nu accidente de muncă.

About Tudor Daniela

Lasă un răspuns