Prima Pagina / Banat / Parcările cu plată din Reşiţa au revenit administraţiei locale

Parcările cu plată din Reşiţa au revenit administraţiei locale

Toate cele aproape 650 de parcări cu plată din Reşiţa au revenit administraţiei locale, după ce societatea care le deţinea până acum a donat acţiunile Primăriei municipiului.

„În sfârşit am reuşit să trecem parcările din nou la noi. Eu îmi doresc ca parcările să fie gratis în oraş, însă va trebui, într-o altă şedinţă a Consiliului local, să supunem aprobării, dacă sunt de acord cu iniţiativa noastră de a lăsa gratuit până le modernizăm şi până vom institui un nou sistem de taxare”, a declarat primarul municipiului Reşiţa, Ioan Popa.

Proiectul de hotărâre privind încetarea cu acordul părţilor a contractului de concesiune pentru exploatarea şi administrarea parcărilor cu plată, după opt ani, părea un subiect cu care toţi aleşii locali ai Reşiţei ar fi putut fi de acord, mai ales că încetarea contractului nu venea cu niciun fel de cost pentru autorităţile publice. După ce primarul a înaintat ideea că în 2019 sau până la modernizarea parcărilor şi aprobarea unui regulament de funcţionare, acestea să fie folosite în mod gratuit, social-democraţii au ridicat problema celor aproximativ 250 de abonamente deja achiziţionate de unii reşiţeni. Deoarece discuţia se lungea foarte mult, s-au propus mai multe soluţii: să plătească municipalitatea, unii consilierii şi-ar fi donat indemnizaţia, iar primarul i-ar fi despăgubit pe cei care îşi voiau banii înapoi din buzunarul propriu.

În cele din urmă s-a ajuns la un compromis, iar încetarea contractului a fost acceptată de toate partidele din Consiliul Local Reşiţa. Astfel, cele 648 de locuri de parcare vor fi administrate de SC Pieţe Reşiţa, societate a Consiliului Local.

Parcările din Reşiţa au fost concesionate în anul 2011 către SC EcoBau, pentru o perioadă de zece ani. AGERPRES

About agentia agerpres

Lasă un răspuns