Sub semnul trivalent al zilei de 9 mai, Colegiul Național ,,Traian Lalescu” Reșița și Liceul de Arte ,,Sabin Păuța” Reșița, cele două instituții de învățământ din județul Caraș-Severin participante la Programul ,,Școli-ambasador ale Parlamentului European”, organizează în centrul civic al Reșiței o serie de activități care marchează Ziua Europei. Acestea vor încuraja spiritul creativ, conlucrarea dintre tineri, informarea cu privire la aspecte referitoare la Uniunea Europeană (țări membre, drapele, mod de funcționare), totul într-o manieră nonformală, deschisă spre nou.
Inaugurarea ,,Casei Europei” îi are ca protagonişti pe elevii ambelor licee partenere, iar miniconcertul instrumental şi coral de muzică clasică, susținut de elevi și cadre didactice de la Liceul de Arte ,,Sabin Păuța” Reșița, va completa atmosfera de sărbătoare a oraşului.
Colegiul Naţional ,,Traian Lalescu” şi ai săi LMF-işti vor aduce o pată de culoare prin lecturi urbane, teatru de marionete, desene pe asfalt, face painting, flashmob, atelier/spectacol de muzică rock.
Programul propriu-zis va începe la ora 13.10, în centrul oraşului şi se va încheia cu lansarea a 100 de baloane cu heliu colorate în culorile Europei.
”Întreaga acțiune este realizată în colaborare cu Primăria Reșița, Direcția Generală de Învățământ, Cultură, Tineret, Sport și Culte, I.S.J. Caraș-Severin, I.P.J. Caraș-Severin, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, Centrul de Informare ,,Europe Direct” Timișoara și Centrul de Voluntariat Reșița” spune prof. Camelia Maria Radovan.