(E) Esența PSD: Românii să fie ținuți pe ajutoare sociale și corupții să fie ținuți în brațe
Echipa de candidați a PNL Caraș-Severin oferă două motive pentru care românii ar trebui să NU voteze PSD pe 11 decembrie: PSD face mereu zid împotriva luptei anti-corupție și sărăcește România, după cum se poate vedea în starea în care a ajuns Teleormanul după stăpânirea lui Dragnea.
PSD, sprijinul celor care au furat România
În cursul zilei de 5 decembrie, deputații majorității PSD-ALDE din Camera Deputaților l-au făcut scăpat încă o dată pe deputatul PSD Eugen Bejinariu, față de care DNA a cerut aprobaparea începerii penale. Este a doua oară când parlamentarii PSD-ALDE și-au scăpat pe Bejinariu în același dosar și este o dovadă despre cum ar arăta lupta anti-corupție dacă PSD ar deține majoritatea parlamentară și după alegerile de pe 11 decembrie. În ultimii 4 ani, de fiecare dată când a avut ocazia, PSD s-a opus luptei anti-corupție și a încercat orice pentru a veni în ajutorul penalilor: Marțea Neagră, Legea Amnistiei, voturi împotriva cererilor de începere a urmăririi penale sau arestării preventive etc.
Deputatul PNL Valeria Schelean-Șomfelean, Vicepreședintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, explică diferența între PSD și PNL: “În timp ce PNL a votat mereu DA la cererile venite din partea magistraților, PSD a votat NU. PSD a făcut tot ce a putut pentru a încerca blocarea luptei anti-corupție, atât în Comisia Juridică, dar și în plen. Angajamentul PNL de sprijinire a luptei anti-corupție este constant atacat în parlament de frăția penalilor. Acest lucru va continua dacă PSD nu va fi oprit în alegeri și în Parlament nu va ajunge o majoritate care să ducă înainte lupta anti-corupție”, a declarat Valeria Schelean-Șomfelean, cea care candidează pe prima poziție pe lista PNL pentru Camera Deputaților în județul Caraș-Severin.
PSD sărăcește România
România nu trbuie să ajungă ca Teleormanul, acesta este mesajul echipei de candidați PNL Caraș-Severin. Candidații liberali arată unde a ajuns județul condus de Liviu Dragnea, cel care are pretenția să devină Premierul României, dacă PSD ar face majoritatea. Teleormanul este în toate topurile legate de beneficiile sociale, sărăcie și șomaj.
Liderul incontestabil în ceea ce privește procentul de persoane care primesc ajutoare este județul Teleorman, unde 2,86% dintre locuitori beneficiau în decembrie 2015 de acest tip de ajutor.
Tot județul Teleorman a avut cel mai mare șomaj din țară, care a ajuns la 11,76%, în condițiile în care media națională este de 4,77%. Și ceea ce este foarte important: în Teleorman erau în septembrie 18.724 de șomeri din care 16.073 sunt șomeri de lungă durată, cu mai mult de șase luni de șomaj. Asta indică faptul că sistemul de asistență socială ține o parte din populația respectivă pe beneficii sociale și nu se face nimic să ducă cumva la reducerea acestei dependențe prin crearea de locuri de muncă. Asta este și esența administrației PSD.
“Administrația publică locală, cea care conduce un municipiu sau un județ poate să facă foarte multe pentru a-i ajuta pe oameni în mod real. Acolo unde conduce dreapta avem locuri de muncă, bunăstare reală și dezvoltare. Acolo unde conduce stânga, așa cum au fost localitati conduse de primari PSD avem sărăcie și ajutoare sociale. Cât timp am fost primar am reușit sa atrag investitori, sa le acordam facilitati si sa realizam mii de locuri de munca. In municipiul Caransebes astazi fac naveta locuitori din Resita, de pe valea Bistrei, valea Timisului si chiar din Valea Almajului. ”, a declarat Marcel Vela, cel care candidează pe prima poziție pe lista PNL pentru Senat în județul Caraș-Severin.