vaccinLa Direcţia de Sănătate Publică din Caraş-Severin au fost înregistrate, până în această săptămână, aproape 150 de cazuri de rujeolă, dintre care 40 au fost confirmate cu analize de laborator.

‘La nivelul judeţului, Direcţia de Sănătate Publică din Caraş-Severin a centralizat 146 de cazuri de rujeolă, 40 dintre ele fiind confirmate cu analiză de laborator. În Reşiţa au fost anunţate 28 de cazuri, din care cinci sunt confirmate, în Bocşa s-au anunţat 59, iar 15 au fost confirmate, aici putând fi considerat un focar. La Caransebeş au fost anunţate 17 cazuri, dar cinci sunt confirmate, comuna Măureni are şapte anunţate şi patru confirmate, la Maciova şi Petroşniţa sunt câte şase, în timp ce în localitatea Bănia sunt două. În rest, sunt localităţi cu câte un singur caz anunţat. Deci nu vorbim despre cazuri apărute grupat, pe un anumit teritoriu delimitat. Excepţie fac doar cazurile din oraşul Bocşa’, a declarat luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al DSP Caraş-Severin, Daniel Botgros.

Potrivit acestuia, s-ar putea vorbi de epidemie doar în cazul în care peste 30% din populaţie ar fi afectată.

Leave a reply