Arabela si GhiorghioniMarţi Sorin Frunzăverde şi Ionesie Ghiorghioni s-au întâlnit din nou în sala de judecată a Tribunalului Caraş-Severin dar, tot în sală, au fost şi cei doi oameni de afaceri, Valentin şi Adina Armaşu.

În primul dosar, cel pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale, Sorin Frunzăverde a cerut amânarea termenului de fond pentru a-şi pregăti apărarea, procurorul DNA Tamaş Schiffbeck acceptând ca întemeiată cererea preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, ca şi avocatul lui Ionesie Ghiorghioni.

Judecătorul a trecut la celălalt dosar, care îl priveşte pe Ionesie Ghiorghioni prins în flagrant în timp ce primea 20.000 de lei mită, dosar care a fost un adevărat circ pe procedură, avocatul lui Ghiorghioni având contre dure cu judecătorul dar şi martorul denunţător, omul de afaceri Valentin Armaşu, care a făcut mărturisiri explozive despre felul în care se acordă contractele de construcţii în administaţia publică locală sau judeţeană.

Valentin Armaşu a declarat judecătorului că recunoaşte şi menţine declaraţiile date pe 7 mai, în faza de urmărire penală aşa că a venit rândul lui Ionesie Ghiorghioni să-i adreseze prima întrebare acestuia: „În cei 7 ani de când sunt vicepreşedinte al Consiliului Judeţean i-am pretins eu vre-o sumă de bani?”. Răspunsul lui Valentin Armaşu a fost devastator şi dezarmant: „Nu am putut lucra cu Statul Român fără a da şpagă. La prima licitaţie [de la Consiliul Judeţean Caraş-Severin n.r.] nici nu am fost luat în seamă! Nu numai că nu am primit lucrarea, nici măcar nu am fost participant la licitaţie – nu mi s-a înregistrat cererea!! – Nu s-a putut câştiga fără 10% nici un contract! Acesta este sistemul în toată ţara!” a spus Armaşu Tribunalului Caraş-Severin. Judecătorul a ţinut să detalieze întrebarea, dacă a fost vre-o solicitare expresă: „Da, asta era solicitarea, se dădeau 10% domnului Ghiorghioni Ionesie … iniţial se dădeau altcuiva [Ianăşi Roşeţi, directorul de la Patrimoniu, arestat şi el pentru luare de mită n.r.]…acum direct lui. Acesta era sistemul!” a declarat Armaşu instanţei. Judecătorul a ţinut să întrebe „Dânsului îi dădeaţi banii efectiv?” răspunsul lui Armaşu fiind: „Da, dânsului îi dădeam banii efectiv… Da…dacă n-a pretins, de ce a luat banii?!” a întrebat retoric Armaşu.

Odată cu consemnarea răspunsurilor în declaraţii, avocatul lui Ghiorghioni, Cosmin Bolosin, s-a ridicat revoltat că judecătorul n-a menţionat faptul că Armaşu a declarat „Nu mi s-au cerut direct”, frază cu care şi-a început declaraţia şi cerea imperios să se consemneze. „Nimeni nu mă poate cenzura pe mine cum să interoghez un martor. Stilul este caracteristic dumneavoastră, domnule avocat. Dar data viitoare aşteptaţi să vă dau cuvântul” a spus preşedintele de şedinţă.

Şirul dezvăluirilor lui Armaşu au continuat: „Apreciez că nu aş fi putut să primesc vre-un contract fără să plătesc pentru asta (adică sume necuvenite, în afară de contract). Domnul Ghiorghioni a întrebat dacă a pretins dânsul vre-o dată, dar de ce i-a luat domnule Judecător?!” a răbufnit Armaşu. „Nu mi s-au pretins sume de bani pentru acordarea contractelor dar am certitudinea că aceste sume care s-au dat au fost condiţia indispensabilă pentru a putea accede la contracte, respectiv pentru a putea primi plata lucrărilor executate” a mai spus Valentin Armaşu.

Judecătorul a încercat să se lămurească de unde înţelegerea cu 10%, de ce nu mai mult sau mai puţin. Răspunsul lui Armaşu a fost foarte clar şi detaliat: „La toate licitaţiile organizate de către Consiliul Judeţan şi la care Ghiorghioni Ionesie era în comisie se primea 10% după efectuarea plăţii lucrărilor. Şi eu chiar mergeam cu preţul cel mai mic şi mă temeam că am surprize să câştige un prieten de la Caransebeş [Axente Obrejan alias Arabela, patronul de la Excav Prod n.r.]”. Judecătorul a întrebat: „Vi-a cerut direct?”, „Ştiam deja, asta era regula” a răspuns Armaşu. Judecătorul insistă: „Şi vi-a adresat-o el către dumneavoastră?” la care Armaşu a răspuns: „Evident, nu aveam eu cum să visez. Inculpatul – ca toţi politicienii de altfel – mi-a spus că îi sunt necesari bani pentru partid, la care au am afirmat că pot să-i dau maximum 10% din preţul lucrării, fără TVA, din preţul lucrării efectuate şi decontate”. „Vi-a cerut bani şi înainte de a fi decontate?” a insistat judecătorul. „Uneori mai era nevoie de bani la partid şi înainte de decontarea lucrărilor” a răspuns Armaşu. „V-a contactat el şi vi-a cerut?” insistă judecătorul. „Categoric, aţi anticipat bine, aşa a fost” a răspuns Valentin Armaşu.

La finalul şedinţei de judecată, rugat de ziarişti să comenteze acuzaţiile lui Valentin Armaşu, Ionesie Ghiorghioni a spus doar atât: „Io nu mi-s Harbuzaru, Io mi-s Ghiorghioni de la Bucova. Io nu mi-am schimbat numele că m-or prins c-am furat!”.

Leave a reply