Percheziții la Universitatea 'Eftimie Murgu' din ReșițaPercheziții la Universitatea ‘Eftimie Murgu’ din Reșița; profesori acuzați că luau mită de la studenți. Printre profesorii vizaţi este şi preşedintele Senatului Universităţii, Marian Mihăilă. Fost ofiţer SIE, Mihăilă a mai fost condamnat şi în dosarul de corupţie al vicepreşedintelui Curţii de Apel Timişoara, primind o pedeapsă cu suspendare.

marian mihaila psuem (1)

marian mihaila

Procurorii Parchetului General efectuează joi percheziții în 18 locații din județele Caraș-Severin și Timiș, printre care și la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița, mai mulți profesori universitari fiind acuzați că cereau mită de la studenți, pentru a-i promova la examenul de licență.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, procurori și polițiști din cadrul Direcției Generale Anticorupție, sprijiniți de lucrători ai Brigăzii Speciale de Intervenție „Vlad Țepeș” a Jandarmeriei, au descins în 18 locații din județele Caraș-Severin și Timiș, fiind vizate instituții publice de învățământ, precum și locuințele unora dintre persoanele care fac obiectul cercetării.

Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție efectuează cercetări într-o cauză penală având ca obiect săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu, fals intelectual, luare de mită și dare de mită săvârșite de cadre didactice universitare și studenți, constând în condiționarea promovării examenelor de primirea unor sume de bani, chiar și în condițiile în care studenții nu se prezentau la examen, precum și în tranzacționarea unor lucrări de licență elaborate/susținute în anii anteriori contra unor sume de bani percepute de la cursanți cuprinse între 300 — 400 euro pe lucrare.

În documentarea activității infracționale procurorii au beneficiat de suportul tehnic și informativ al Serviciului Român de Informații.

www.agerpres.ro

CIteşte şi:

ALERTĂ! Interviu cu rectorul Doina Frunzăverde despre scandalul ”copy-paste” de la Universitate VIDEO

Leave a reply