Olivia Maria Necşa, fascinată de dansul latino al Svetlanei Gudyno, şi-ar fi dorit să fie rusoaică sau ucraineancă !
Cupa Magnum – din 13 septembrie 2013, desfăşurată la Reşiţa în Sala Polivalenta mi-a dat posibilitatea să mă îndrăgostesc. Da, citiţi bine stimabililor, efectiv m-am îndrăgostit. Se numeşte DANS SPORTIV… recunosc că a fost pentru întâia dată când am fost într-o sală unde s-a desfăşurat un astfel de eveniment. Habar n-aveam ce se petrece… pentru că Polivalenta din oraşul de pe Bârzava era un adevărat ,,furnicar’’… Dimineaţa devreme, sala a fost luată cu asalt. Până şi organizatorii au fost plăcut surprinşi de acţiunea începută încă de dimineaţă… Aşa am pus ochii pe-o puştoaică, credeam că are vreo 10 anişori. Frumoasă foc, alerga de colo, colo şi se încălzea. Am avut impresia că-i o micuţă gimnastă, dar când m-am dezmeticit eu cum stă treaba, ţîşti puştoaica fuge în tribune, ia de lângă o doamnă, probabil mama ei, o vălijoară, şi o zbugheşte către vestiare. ,,Măi are 9-10 ani, cum…’’, m-am trezit vorbind singur. Stau şi-aştept degeaba… Îmi arunc ochii peste alţi dansatori, puhoi de perechi, ce mai… ,,Măi să fie !!!’’… Pitică nu-i pitică, e-o ditamai domnişoara… Îmi zâmbeşte ştrengăreşte şi se încălzeşte împreună cu partenerul ei de dans lângă mine. E momentul să-mi fac meseria, doar pentru aia m-am dus…
Am aflat repede ce mă înteresa, pentru că Olivia Maria Necşa, s-a născut la Arad în 18 iunie 2001. ,, Aveam 7 ani şi am fost cu părinţii mei la un supermarket. Acolo, era un spectacol de dans eu tocmai ajungând în oraş după o vacanţă la mare. Am căscat bine ochii, mi-a plăcut ce am văzut şi hotărâtă le-am spus părinţilor că-mi doresc să dansez ca ei., îmi povesteşte Olivia încălzindu-se, şi-am continuat să vb cu mama şi acasă despre asta, chiar a doua zi, nemaiscăpând de gura mea, m-a dus la Clubul Ballroom Dance din Arad’’. Încă de la început, Olivia a încăput pe mâna unui profesionist într-ale dansului: Anastasia Gosalo, o mare, mare campioană la dans sportiv, fostă componentă a Ansamblului Codreanca. Încă din începuturi, are acelaşi partener: Bogdan Miculiţă.
N-am avut de lucru şi-am întrebat-o despre un premiu, două, acolo. Ardeleanca molcomă s-a tranformat repede în olteancă şi-a început să-mi toarne la cupe şi campionate, parcă-mi recita Luceafărul lui Eminovici… Am oprit-o şi-am rugat-o ca după ce ies de pe ringul de dans să mi le repete. ,,Cu mare plăcere’’ mi-a răspuns şi împreună cu partenerul de dans s-au îndreptat către locul de aşteptare pentru intrarea în ring. O secţiune şi-a încheiat-o cu brio, şi-a venit într-un suflet. ,,Felicitari domnişoară, aţi dansat frumos !’’ ,,Mulţumim frumos. Să ştiţi că muncim mult la antrenamente. Facem chiar şi particular. Că să ajungem acolo sus trebuie să muncim’’, îmi spune Olivia emoţionată.
A început să enumere la cupe şi la concursuri… ,,Olivia, nu este mai bine să-mi dai detalii despre diplome şi cupe atunci când eşti acasă şi poţi citi exact concursurile la care ai participat?’’ Puţin dezumflată, dezamăgită că nu o să mai scriu despre ea, am încurajat-o cu promisiunea că atunci când v-a ajunge acasă şi îmi v-a pune la dispoziţie exact datele ca să pot informa exact cititorii… Mi-a zâmbit si mi-a dat dreptate. Ajunsă în Arad, sâmbătă noapte, aşa cum mi-a promis, mi-a lăsat un mesaj lung şi eu reproduc ,,Cupa Arges ‘’ Mioveni locul 2 la 6-9 ani în 2010,,Cupa Baroque’’ Timişoara locul 1 la 10-11 ani în 2011, ,,Cupa Mihai Petre ” Bucuresti locul 2 la 10-11 ani în 2011, ,,Varadium dance festival’’ Oradea locul 3 la 10-11 ani în 2011, ,, Varadium Dance Festival’’ Oradea locul 1 la 6-11 ani în 2012, ,,Napoca dance festival ‘’ Cluj-Napoca locul 1 la 10-11 ani în 2012, ,, Beo Dance open’’ concurs internaţional, Belgrad locul 1 la 12-13 ani în 2013, la Timisoara, ,,Open Championship’’ locul 1 si locul 2 la 12-13 ani în 2013, ,,Cupa feeling dance’’ Oradea locul 1 la 12-13 ani în 2013, ,,Stelele dansului’’ Oradea două locuri 2 la 12-13 ani în 2013, ,,Cupa Satmarului’’ Satu Mare locul 3 la 12-13 ani în 2013, ,,Cupa SporTim’’ Timisoara – două locuri 1 la 12-15 ani în 2014, ,,Dance Masters’’ Bucuresti – două locuri 1 la 12-13 ani în 2014, ,,Wdsf Kosice Open’’ Kosice – Slovakia, concurs internaţional, locul 3 la 12-13 ani în 2014, ,,Cupa Stelele Dansului’’ Oradea locul 1 la 12-13 ani în 2014. Un palmares impresionant pentru un cuplu de tineri dansatori. Când mi-a povestit că o pereche de pantofi speciali pentru dans îi comandă părinţii din Anglia şi costă 100 Euro, că rochiile costă şi ele, explicându-mi că la rochia pentru Standard are nevoie de mult material… Am întrebat-o pe Olivia despre alte pasiuni, hobby-uri… Evident că a rămas în domeniul sportului, înotul, patinajul, îi place să citească, să călătorească, să asculte muzică. Îşi doreşte să ajungă Campioană Mondială, îţi doreşte să devină şi arbitru de dans, şi antrenoare, îşi doreşte să urmeze o facultate de coregrafie. Foarte frumos ! Pot să spun doar MULT SUCCES OLIVIA şi împreună cu partenerul tău Bogdan să ajungeţi acolo sus, sus… măcar unde sunt cele două fete dansatoare pe care tu le idolatrizezi: rusoaica Svetlana Gudyno la latino dance şi Annette Sudol nemţoaica de la Standard !!!
Dan-Alioşa Ulici