Prima Pagina / Arad / Cei 32 de ani de aşteptare au meritat şi Coreea de Sud – Algeria un 2-4 meritat !

Cei 32 de ani de aşteptare au meritat şi Coreea de Sud – Algeria un 2-4 meritat !

Varela aduce egalareaPe Estadio Beira-Rio din Porto Alegre, după 32 de ani de aşteptări, africanii au reuşit să câştige un meci la un Campionat Mondial şi în 2014, în Brazilia s-a întâmplat asta… Pentru a fluiera această partidă, a fost desemnat columbianul Wilmar Roldan, ajutat la linii de Eduardo Diaz tot din Columbia şi Christian Lescano din Ecuador, al patrulea oficial fiind Alireza Faghani din Iran.
Coreea de Sud: Jung Sung-ryong – Lee Yong, Yoon Suk-young, Kim Young-gwon, Hong Jeong-ho; Ki Sung-yeung, Han Kook-young, Lee Chung-yong, Son Heung-min, Koo Ja-cheol – Park Chu-young, selecţioner fiind Hong Myung-Bo.
Algeria: Rais Mbolhi – Madjid Bougherra, Rafik Halliche, Djamel Mesbah, Carl Medjani, Aissa Mandi – Nabil Bentaleb, Sofiane Feghouli, Yacine Brahimi – Islam Slimani, Abdelmoume Djabou. Selecţioner: Vahid Halilhodzic.
Meciul debutează în trombă şi încă din minutul 2 apare prima ocazie, Feghouli primeşte o minge în careu se întoarce şi şutează de la 13m pe lângă poartă. În minutul 4, aceeaşi africani sunt în faţa porţii, Brahimi şutează peste poartă,din vole de la 10m. În minutul 26, Slimani primeşte o pasă de peste 50m, îi trece pe fundaşii centrali sud-coreeni, şi-l execută pe Jung Sungryong, trimiţând mingea pe lângă el. 0-1. În minutul 28, în urma unui corner, Jung Sungryong iese greşit şi Halliche trimite cu capul în poartă. Se face 0-3 în minutul 38, Slimani îi pasează în careul advers lui Djabou, care singur cu portarul şutează plasat în colţul din dreapta. Sud-coreeni sunt KO…îi salvează pauza… Se intră la cabine cu un binemeritat 0-3 după ceea ce s-a petrecut în teren. În debut de repriză secundă, în minutul 48, Son Heung-min trimite mingea printre picioarele lui Rais Mbolhi şi Coreea de Sud – Algeria 1-3 ! Minutul 57, mingea e trimisă surprinzător pe poartă dar Djamel Mesbah respinge cu capul de sub transversală de pe linia porţii. În minutul 60, Ki Sungyeung prinde un şut suprb de la 30m, mingea prinde efect, dar Mbolhi are o intervenţie excepţională şi respinge acrobatic în corner. În minutul 62 al meciului, un un-doi între Brahimi şi Feghouli, primul rămâne singur cu portarul şi şutează pe sub el pentru 1-4 ! În minutul 72, un atac prelungit al sud-coreenilor, mingea ajunge cu noroc la Ko Jacheo în mijlocul careului de unde acesta înscrie cu pulpa pentru 2-4 ! Africanii închid bine jocul şi până în minutul 88, asiaticii încearcă în zadar ceva, barajul africanilor fiind foarte solid, Ji Dongwon şutează din careu de la 16m dar trimite pe lângă. A fost ultima ocazie a uneia dintre cele mai atractive partide de la acest turneu final, cu 6 goluri frumoase şi cu un joc de angajament din partea ambelor formaţii. rezultat final, Coreea de Sud – Algeria 2-4 ! Slimani a fost desemnat ca fiind jucătorul meciului.

Info: fifa.com
Foto: fifa.com
Dan-Alioşa Ulici

About dan aliosa

Lasă un răspuns