Tentativă de omor în județul Timiș

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale şi procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au identificat şi au arestat preventiv un bărbat de 61 de ani, bănuit că la sfârșitul lunii mai ar fi înjunghiat un tânăr de 18 ani, punându-i acestuia viața în pericol.

Tentativa de omor a avut loc în noaptea de 24 spre 25 mai, în jurul orei 05.00, când în urma unui conflict spontan, bărbatul ar fi înjunghiat tânărul de 18 ani, din Timişoara, în zona toracelui. În urma expertizei medico-legale, s-a stabilit că prin înjunghiere, tânărului i-a fost secţionată artera mamară şi că leziunile provocate i-au pus viaţa în pericol. La momentul depistării, cel în cauză avea asupra sa un cuțit cu lamă metalică, care a fost ridicat de polițiști pentru efectuarea expertizei.

Pe numele bărbatului, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de omor, procedându-se la reținerea pentru 24 de ore a acestuia şi introducerea lui în Arestul I.P.J. Timiş. Astăzi, bărbatul a fost prezentat magistraților Tribunalului Timiş, care au emis mandat de arestare preventivă asupra sa, pentru o perioadă de 30 de zile.

 

 

Lasă un răspuns