TURNEU BARAJ PROMOVARE HANDBAL. HC Caraş-Severin înfruntă CSM Călărași LIVE TEXT
HC Caraş-Severin începe turneul cu cea mai grea partidă, CSM Călărași fiind cotată ca una dintre favorite. Accidentat uşor ieri se pare că Marocico va juca azi deşi, cel mai probabil, Aihan Omer va începe partida cu Cristian Ionescu în poartă. La Călărași joacă acum foarte mulți foști jucători ai Reşiţei: Rică Pîrâianu, Adi Tucanu, Jan Vijbosky, Iulian Andrei. Cu siguranță aceştia îşi amintesc cu jind de încurajările galeriei reşiţene, cu atât mai mult cu cât Vulturii Semenicului sunt prezenţi, în variantă mai redusă, la Sebeş.
CSM are lovitura de start şi face imediat 1-0. Paradă de excepție a lui Cristian Ionescu care reuşeşte în minutul 4 să respingă două şuturi de pe extremă, păstrând scorul 2-1. Grozăvescu şi Sas reușesc să aduca Reşiţa în avantaj, 4-2 în minutul 8. În minutul 10 Petrea ratează un penalty, dar recuperează şi face 5-3. În minutul 13 scorul este 7-4 după ce Petrea ratează din nou o lovitură de la 7 m dar recuperează şi înscrie. Minutul 16 scorul 9-5.
Minutul 19 aduce o nouă lovitură de la 7 m pentru Reşiţa, scorul devenind 11-6.
Minutul 21 consemnează 3 parade de excepție pentru Cristian Ionescu.
În minutul 23 Aihan Omer cere primul time-out, la scorul de 11-9 pentru HC Caraş-Severin.
Reșița face instrucţie cu Călărașiul, în minutul 25 conducând cu 15-10, iar coșmarul lui Alin Şania se cheamă Cristian Ionescu. La pauză Reşiţa conduce cu 15-11.
Reșița debutează cu un penalty transformat de Adi Petrea, în minutul 35 conducând cu 18-14. Zi de excepție pentru Ionescu, Reşiţa controlează foarte bine partida, în minutul 40 scorul fiind de 19-16.
Timp de odihnă cerut de Călărași în minutul 48, la scorul de 22-18, Reşiţa fiind şi în superioritate cu un jucător pe teren.
Minutul 53 scorul este 24-21 pentru Reşiţa, Cristian Ionescu are nevoie de îngrijiri medicale dar rămâne în poartă, iar Aihan Omer cere time-out. Ultimul minut de joc Călărașiul este la 24-23 pentru Reşiţa.
24-23 este scorul final pentru HC Caraş-Severin.