
Clopotele tuturor bisericilor vor bate astăzi, în cinstea celor morți pentru credință, dreptate şi patrie. Cu acest prilej, vor avea loc manifestări speciale organizate în întreaga tară. Istoria evenimentului începe undeva în anul 1920 şi continuă până în anul 1948, când se decide ca ziua eroilor să fie serbată în data de 9 mai. Revenirea la tradiția sărbătoririi Zilei Eroilor în Ziua Înălțării Domnului s-a realizat în anul 1995 prin adoptarea Legii nr. 48 privind proclamarea Zilei Eroilor.
În municipiul Reșita veteranii de război alături de cetățenii oraşului sunt invitaţi să participe astăzi, la un ceremonial militar, pentru comemorarea Eroilor neamului. La evenimentul, ce va avea loc începând cu ora 12, vor fi prezenți reprezentanți ai instituţiei Prefectului, Consiliului Județean Caraș-Severin, Primăriei Reşiţa dar şi Garnizoana Reşiţa. Ceremonialul militar va fi oficiat la Monumentul Eroilor din Parcul Tricolorului, cartier Govândari.
Sunt invitaţi să participe la eveniment reprezentanții autorităților publice locale, ai partidelor politice, ai asociaţiilor, ligilor şi fundațiilor, cadrele militare în rezervă şi în retragere precum şi elevi şi studenţi.