Clinica de Ortopedie şi Traumatologie a Spitalului Clinic de Urgenţă Militar Timişoara continuă să performeze în activitatea de transplant osos şi de ligamente.
Pacienţii predominanţi ai spitalului sunt civili datorită numărului scăzut de cadre militare din judeţ.’Putem spune că 98% dintre pacienţii noştri sunt civili. Mai sunt controalele medicale periodice pe care le fac militarii, dar civilii sunt predominanţi’, a adăugat conf. dr. Fabian Tatu.
Dotările unitaţii sunt performante,Spitalul Clinic de Urgenţă Militar Timişoara fiind singura unitate spitalicească din ţară, după ‘Colentina’ din Bucureşti, acreditată pentru prelevare şi transplant de ţesut osos şi tendinos.
‘Am realizat în ultima perioadă patru transplanturi, recent am făcut un transplant de ligament ncrucişat, iar un altul este programat pentru săptămâna viitoare, iar de la un pacient am recoltat capul femural, care este depozitat în banca de ţesut osos de la ‘Colentina”, a declarat conf. dr. Fabian Tatu, şeful Clinicii de Ortopedie şi Traumatologie a Spitalului.
Spitalul a primit, datorită bunelor relaţii pe care le are cu Germania, o primă donaţie, care constă în truse de instrumente chirurgicale şi materiale de osteosinteză. O pacientă cu fractură de braţ, internată în clinica timişoreană, a beneficiat astăzi de această donaţie, în urma unei operaţii care a fost finalizată cu succes.
‘Medicii de la Secţia de Traumatologie a Spitalului ‘Zum heiligen Geist’ din Frankfurt pe Main au donat unităţii medicale timişorene truse de instrumente chirurgicale şi materiale de osteosinteză folosite pentru fixarea fracturilor osoase. Valoarea materialelor medicale primite se ridică la câteva mii de euro’, a spus dr. Fabian Tatu.
În urma schimburilor de experienţă,mai mulţi medici ai spitalului au decis să rămână în Austria, Franţa sau Germania,ţări cu care spitalul are contracte fructuoase.
AGERPRES