O viață sănătoasă pentru copii

O viață sănătoasă pentru copii

fructe1Copii din grădiniţe, şcoli şi licee, din mai multe judeţe ale țării vor învăţa să facă alegeri sănătoase pentru viaţa lor, în cadrul programului ‘Alegeri Sănătoase’, sub îndrumarea doctorului Cristian Andrei, a expertei în nutriţie Cornelia Marin şi a profesioniştilor Agenţiei Naţionale Antidrog.
Proiectul Organizației Salvați Copiii începe printr-un program de formare naţional în care 70 de profesionişti şi voluntari din Timiş, Caraş Severin, Bucureşti, Argeş, Vaslui, Suceava, Neamţ, Hunedoara, Braşov,  Dolj şi Mureş vor dezvolta competenţele necesare implementării programului educaţional şi vor sprijini, pe parcusul unui an, adoptarea unui stil de viaţă sănătos de către 8.000 de copii din învăţământul preuniversitar.

Prin intermediul acţiunilor educaţionale proiectul îşi propune deopotrivă să contribuie la creşterea gradului de conştientizare şi informare a copiilor şi a adulţilor cu privire la drepturile copiilor la sănătate, educaţie, protecţie, precum şi la nevoia schimbării de atitudini şi mentalităţi ale adulţilor cu privire la copil şi drepturile sale.
Ultimul studiu publicat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii cu privire la sănătatea copiilor din mediul şcolar, ‘Health Behaviour of School Aged Children’ (WHO 2012), în cadrul căruia a fost investigată starea de sănătate a copiilor din România, arată că 26% dintre băieţi şi 11% dintre au fumat prima ţigară înainte de vârsta de 13 ani, 6% dintre băieţii cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani fumează săptămânal, 19% dintre băieţi şi 11% dintre fete au consumat pentru prima dată alcool înainte de a împlini 11 ani, la 15 ani, 36% dintre băieţi consumă alcool săptămânal, 12% dintre adolescenţii români fumează canabis, 17% dintre fete şi 48% dintre băieţi au avut primul contact sexual înainte de 15 ani şi dintre aceştia doar 9% au folosit mijloace de protecţie.

‘Activităţile fizice înlocuite de mediul virtual, calculator, tv, consumul de droguri, alcool, tutun în creştere, obezitatea cauzată de alimentaţia nesănătoasă, fragilitatea emoţională – sunt tendinţe negative îngrijorătoare cu privire la starea sănătăţii generaţiei actuale de copii, în legătură cu care trebuie să acţionăm imediat. Dorim să dezvoltăm un program util, care să contribuie la respectarea dreptului la sănătate pentru cât mai mulţi copii din România’, a declarat preşedinte executiv Salvaţi Copiii, Gabriela Alexandrescu. AGERPRES

CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )