Arhivă

Descinderi la medici din Caransebes si Moldova Noua!

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea de către mai multe persoane, medici specialişti de medicina muncii de la cabinetele de expertiză medicală din Caransebeş şi 646x404Moldova Nouă, a unor infracţiuni de corupţie.

În cauză a fost dispusă începerea urmăririi penale cu privire la fapte de luare de mită săvârşite de către cadre medicale, constând în încadrarea nejustificată în grad de invaliditate a unor persoane în schimbul unor sume de bani.

În cursul acestei dimineţi, ca urmare a autorizării de către instanţa competentă, sunt efectuate verificări şi percheziţii simultane în mai multe locaţii situate pe raza judeţelor Caraş-Severin şi Timiş.

La desfăşurarea acestor activităţi, procurorii beneficiază de sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Românie – Direcţia de Investigare a Fraudelor, precum şi de suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii.

Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică cu privire la actele de urmărire penală ce se efectuează în cauză şi care pot fi date publicităţii raportat la normele procesual-penale.

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?
Related Posts