Italienii de la Inter au anuntat ca urmeaza sa rezilieze contractul cu fostul capitan al nationalei, Cristian Chivu. Internationalul roman a avut parte in ultimul an de mari probleme medicale. Dupa ultima interventie chirurgicala suferita de resitean, milanezii au decis ca acesta nu mai intra in planurile clubului. In aceste conditii, este foarte CristiChivuprobabil ca acesta sa isi incheie cariera, mai ales ca recuperarea va dura cel putin doua luni. Ultimul meci jucat de acesta a fost anul trecut in luna mai, urmand ca dupa aceea Chivu sa treaca numai prin operatii medicale.

In varsta de 33 de ani, Cristian Chivu si-a inceput cariera la Resita in 1997, urmand dupa aceea o ascensiune sportiva impresionanta. Dupa o scurta perioada petrecuta la Universitatea Craiova, acesta a ajuns la Ajax Amsterdam unde a devenit liderul vestiarului la doar 20 de ani. A urmat AS Roma unde evolutiile sale au fost printre cele mai bune din Serie A, castigand un trofeu cu romanii. Apogeul carierei sale a fost dupa trecerea la Inter Milano, perioada in care acesta a fost dorit de cluburi mari ale Europei precum Chelsea sau Barcelona.

Pentru echipa nationala a Romaniei acesta a bifat 75 de partide, marcand 3 goluri. Cel mai important dintre ele fiind cel 20 iunie 2000, cu Anglia. A fost capitanul echipei pana la retragerea acestuia . Are 9 trofee castigate, printre care si pretiosul UEFA Champions League.

 

Leave a reply