Breaking News
Home / Banat / Colterm Timişoara câştigătoarea ,,Cupei Speranţelor” de la Reşiţa

Colterm Timişoara câştigătoarea ,,Cupei Speranţelor” de la Reşiţa

SANYO DIGITAL CAMERAÎntâi ale lui Faurar, a adus în sala de sport a şcolii ,,Mihai Peia” din Reşiţa copii născuţi 2005 şi după, pentru un nou interesant turneu de fotbal în sală. De data aceasta, părinţii copiilor de la CSM Şcolar Reşiţa s-au întrecut pe ei în organizarea acestei ,,Cupe a Speranţelor”. S-au înscris la acest turneu CSM Şcolar Reşiţa cu două echipe, Muncitorul Reşiţa, Şcoala de fotbal ,,Micii Campioni” Lucian Dobre & Dorinel Munteanu şi din Timişoara neobosiţii copii de la Colterm, şi ei cu două echipe. Din păcate au refuzat invitaţia de-a participa la acest turneu, cei de la Gloria Reşiţa motivând că nu şi-au reluat pregătirile, informaţie verificată şi într-adevăr reală. Am făcut această precizare, pentru gurile rele.
După tragerea la sorţi a meciurilor, s-a trecut la treabă. Am asistat la jocuri viu disputate, în care antrenorii şi copii s-au implicat total. Sala Şcolii Gimnaziale ,,Mihai Peia” a fost încă odată prea mică pentru numeroşii suporteri-părinţi ai copiilor. Faze de-un real spectacol, parade de excepţie ale portarilor echipelor participante, şuturi de la distanţă, artificii tehnice cum se pot vedea la marile echipe ale lumii, driblinguri de senzaţie… şi toate astea la copii de 8-9 anişori şi chiar mult mai mici. Arbitrul turneului a fost Ilie Ciocoi, un arbitru care n-a ţinut cont că protagoniştii sunt doar nişte copii. ,,Fotbalul e fotbal şi pentru copii şi pentru adulţi, şi pentru bărbaţi şi pentru femei. Regulile sunt aceleaşi pentru toţi” mi-a tăiat-o scurt Ilie Ciocoi când l-am abordat într-o pauză. Şi la acest turneu de la Reşiţa am fost bucuraţi de ,,bombele” lui ABY de la Colterm Timisoara, un puşti cu numărul 11, de-un real talent, am fost încântaţi de reuşitele puştiului Deian Ioanovici, tot de la Colterm Timişoara, declarat şi golgeterul turneului, am fost încântaţi de paradele de excepţie ale unui puştiulică de la Şcoala de fotbal ,,Viitorii Campioni” ai lui Lucian Dobre & Dorinel Munteanu, Raul Matei, declarat portarul turneului. Unul dintre cei mai constanţi jucători de la CSM Şcolar Reşiţa, Mario Ivaşcu a fost răsplatit cu diploma de ,,Jucătorul Cupei Speranţelor”, motiv de satisfacţie pentru părinţii micuţului dar şi pentru Antrenorul Cristian Bercsenyi, un turneu excelent făcut de Ş Luci, numarul 30 de la Colterm Timisoara, un jucător îndrăgostit la maxim de minge, joc foarte bun al proaspetei achiziţii a lui Cristian Bercsenyi, Goran Bacleşan, care după numai 4 zile de antrenamente cu noii săi coechipieri de la CSM Şcolar, a încântat prin viteza şi dăruirea lui în jocul colectiv, demonstrând încă odată că fotbalul uni îl au în sânge, bun jocul micuţilor ,,muncitori” de la Muncitorul, şi nu putem să nu-i amintim pe copiii lui Dobre & Popa, de la Şcoala de Fotbal ,,Viitorii Campioni” Lucian Dobre & Dorinel Munteanu care-au încântat nu numai prin prezenţa lor, dar şi prin sportivitatea de care au dat dovadă pe teren.
Copiii au fost premiaţi cu diplome şi cupe, astfel:
Raul Matei – ,,Viitorii Campioni” Lucian Dobre & Dorinel Munteanu, ,,Cel mai bun portar”
Mario Ivaşcu – CSM Şcolar 1 Reşiţa, ,,Cel mai bun jucător”
Deian Ioanovici – Colterm Timisoara, ,, Golgeter”.
Colterm Timişoara 1, câştigătoare a ,,Cupei Speranţelor” Locul I
CSM Şcolar Reşiţa 1, Locul II
Colterm Timişoara 2, Locul III
CSM Şcolar Reşiţa 2, Locul IV
Muncitorul Reşiţa, Locul V
,,Viitorii Campioni” Lucian Dobre & Dorinel Munteanu, Locul VI.
Felicitari echipelor participante, antrenorilor lor şi parinţilor acestora.
Felicitari parinţilor copiilor de la CSM Şcolar Reşiţa, care-au organizat această competiţie. Fiecare dintre parinţi a avut câte un rol la acest eveniment: la masa oficială, Cosmin Ivaşcu şi Cipi Lăzărescu, responsabili cu copiii Traia, Jorz, Gabriela Dancea, responsabili cu buna dispoziţie Ion ,,italianu’ ” Ursu şi Sorin Roşu. Celalţi părinţi ai copiilor din Reşiţa au alimentat în permanenţa masa oficială cu salatini,capolini, apa minerală, masă la care de fapt şefi au fost copiii, adevăraţii actori.
Tuturor felicitări !

Dan-Alioşa Ulici

About dan aliosa

Check Also

Alex Pelici e noul antrenor al Mioveniului!

Foarte dinamică şi suprinzătoare, cu meciuri deschise oricărui rezultat şi mutări-surpriză din partea cluburilor, Liga …

2 comments

Lasă un răspuns