rosia montanaMajoritatea românilor (70%) consideră că decizia privind exploatarea minieră de la Roşia Montană trebuie luată în urma unei dezbateri parlamentare, iar 60% cred că cea mai bună soluţie pentru rezolvarea problemei câinilor fără stăpân este eutanasierea, potrivit unui sondaj SOCIOPOL.

 70% dintre respondenţii sondajului au declarat că decizia privind Roşia Montană trebuie luată în urma unei dezbateri parlamentare, iar 28% consideră că această decizie poate fi luată fără dezbatere parlamentară.

Cei mai mulţi dintre participanţii la sondaj (62%) consideră că decizia privind proiectul minier trebuie luată în urma unei dezbateri parlamentare, aşa cum a solicitat premierul Victor Ponta, şi doar 20% dintre aceştia sunt de acord cu solicitarea preşedintelui Senatului Crin Antonescu ca decizia să fie asumată de Guvern.

Dezbaterile şi ştirile pe subiectul Roşia Montană a fost urmărit cu interes de 95% dintre români, iar la întrebarea cine ar trebui să ia decizia privind proiectul minier 41% au răspuns Parlamentul, 21% – Guvernul, 15% – preşedintele României, 10% – altcineva, 13% nu ştiu/nu răspund.

Mai mult de jumătate dintre participanţii la sondaj (52%) dau dreptate celor care spus că doar prin continuarea actualului proiect de la Roşia Montană se vor face investiţii pentru crearea de locuri de muncă sigure, în timp ce 35% susţin ideea că, dacă proiectul se respinge, zona se poate dezvolta şi prin turism.

În privinţa unui alt subiect, acela al câinilor fără stăpân, 60% dintre români susţin părerea că cea mai bună soluţie pentru rezolvarea acestei probleme este eutanasierea, pentru că se obţin rezultate imediate şi costurile sunt mai mici, iar 35% susţin varianta sterilizării, pentru că se evită cruzimea faţă de animale rezultatele fiind vizibile pe termen mediu şi costurile ceva mai mari. Dintre cei intervievaţi 97% au auzit despre incidente în care oamenii au fost muşcaţi de câini fără stăpân.

Sondajul, realizat la solicitarea siteului www.b365.ro, a fost făcut în perioada 9 – 12 septembrie, pe un eşantion de 1.017 persoane. Tipul eşantionului – stratificat bistadial cu selecţia probabilistă a gospodăriilor (aleatoriu simplu) şi a persoanelor (metoda ”cea mai tânără persoană din gospodărie”). Eşantionul este reprezentativ pentru populaţia adultă neinstituţionalizată a României. Metoda culegerii datelor – interviuri telefonice (CATI). Eroarea maximă de eşantionare, la un nivel de încredere de 95% este de plus/minus 3,2%. Suma procentelor poate diferi uneori cu un punct procentual faţă de 100% datorită rotunjirii fără virgulă a valorilor. AGERPRES

sursa foto: facebook

Leave a reply