
Spectacolul de percuție și Kendo va fi susținut de maestrul Doru Roman și membrii Clubului Sam-sho din Timișoara, condus de sensei Florin Ianăș. Programul muzical interpretat de redutabilul percuţionist Doru Roman cuprinde compoziţii rar auzite de melomanii din România, între care Side by side – M. Kitazume,Thirteen Drums – M. Ishii, Shan-Shui – V. Dinescu, Marimba Spiritual – M. Miki.
Nu lipsesc din program prime audiții, cu sonoritățile ingenioase ale unor intrumente exotice. Pe aceste acorduri muzicale, kendo-ka vor executa tehnici de scrimă japoneză (kihon), formă (kata) cu partener, dar și lupte libere (jigeiko) şi Iaido, arta sabiei.