politiaÎn cursul nopţii, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Timişoara, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale – I.G.P.R., au depistat în flagrant două persoane suspectate de comiterea unui furt din locuinţă. /În urma investigaţiilor, a fost identificată şi o a treia persoană, împreună, cele trei persoane fiind suspectate de participarea la comiterea a 20 de furturi din locuinţe, de pe raza judeţelor Timiş, Arad şi Bihor.

La data 11 spre 12 mai a.c., în jurul orei 00.30, poliţiştii din cadrul Grupului de Lucru Furturi din Locuinţe – Poliţia municipiului Timişoara, cu sprijinul de specialitate al D.O.S. – I.G.P.R., i-au depistat în flagrant, la scurt timp după comiterea unui furt din locuinţă, pe S. Sebastian, de 25 de ani, din Timişoara şi G. Gabriel, de 19 ani, din localitatea Orţişoara, judeţul Timiş.

În fapt, G. Gabriel ar fi pătruns, prin escaladarea şi forţarea geamului termopan, de la parterul unui imobil situat pe o stradă din municipiu, într-un apartament, de unde ar fi sustras bijuterii din aur şi 2.500 de euro, creând un prejudiciu persoanei vătămate de aproximativ 5.000 de euro, în timp ce al doilea suspect, păzea zona.

Cei doi au fost prinşi la scurt timp de poliţiştii timişeni, cu sprijinul specialiştilor D.O.S. – I.G.P.R.. Astfel, poliţiştii au reuşit recuperarea bijuteriilor şi a 1.530 de euro care au fost predaţi persoanei vătămate.

În urma investigaţiilor, a fost identificat şi R. Radu, de 19 ani, din Timişoara, care este suspectat de faptul că, împreună cu ceilalţi doi tineri, au pătruns, în cursul aceleiaşi zile, într-un alt apartament, de unde au sustras trei laptop-uri.

Poliţiştii au procedat la reţinerea pentru 24 de ore a celor trei tineri, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.

Cei trei sunt suspectaţi de participarea la comiterea a 20 de furturi din locuinţe, atât în judeţul Timiş, cât şi în judeţele Arad şi Bihor.

Tinerii vor fi prezentaţi, în cursul zilei de azi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara cu propunere de arestare preventivă.

Poliţiştii au recuperat trei laptopuri, un LCD, un radio-casetofon, mai multe bijuterii din aur şi argint, parfumuri şi alte obiecte de uz casnic, susceptibile de a fi provenite din comiterea infracţiunilor.

Totodată, în urma investigaţiilor, poliţiştii au identificat o a patra persoană, P. Costel, din Timişoara, care este suspectă de complicitate la furturile comise de cei trei tineri.

În prezent, aceasta este audiată la sediul Poliţiei Municipiului Timişoara, în vederea stabilirii cu exactitate a unei eventuale participaţii la activitatea infracţională.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.

Leave a reply