Nu e bănățan cel care nu-l știe pe Achim Nica. Cu durere însă, acum trebuie să anunțăm că ”Nana Achim” a decedat vineri, după o grea şi lungă suferinţă, la Spitalul Municipal din Caransebeş.

Achim Nica s-a născut la data de 20 ianuarie 1930, în localitatea Obreja, aflat la doar nouă km de municipiul Caransebeş.

Şi-a început cariera relativ târziu, la vârsta de 30 de ani, dar a reuşit să farmece repede publicul, cu doinele sale, care au stat la baza repertoriului pe care l-a abordat şi a cucerit nemurirea prin vocea lui caldă, sinceră şi profundă, prin modestie şi dragoste pentru doinele şi cântecele bănăţene de o rară frumuseţe.

A fost descoperit în timpul unui concert susţinut la Obreja de regretata Maria Tănase care, după o scurtă audiţie, i-a propus să meargă la Bucureşti pentru înregistrări.

Achim Nica, supranumit de Ion Dolănescu ‘tatăl doinei bănăţenilor’, va rămâne pentru eternitate în galeria selectă a valorilor muzicii populare româneşti.

Doar la Electrecord, Achim Nica are înregistrate opt discuri, realizate între 1962 şi 1979. Căminul Cultural din Obreja îi poartă numele iar strana bisericii din Obreja îi duce deja dorul de ceva vreme.

Pentru activitatea şi întreaga sa carieră, a fost răsplătit cu numeroase premii şi i-a fost acordat titlul de ‘Cetăţean de Onoare’ al Caransebeşului, în 1997, şi titlul de ‘Cetăţean de Onoare’ al municipiului Bucureşti, în 2001, fiind singurul interpret bănăţean şi printre puţinii interpreţi din întreaga ţară care se pot mândri cu acest titlu.

Comments

Leave a reply