În opinia co-preşedintelui USL Arad, Dorel Căprar, în acelaşi timp preşedinte al PSD Arad, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, lider al MC-L Arad, încearcă din nou să dezinformeze opinia publică arădeană cu privire la activitatea Guvernului USL.

În cadrul unei recente conferinţe de presă, acesta a vorbit despre o ‘agresivitate împotriva culturii’, când de fapt restructurarea TVR porneşte de la eficientizarea postului public de televiziune.

‘Cred că s-a explicat foarte clar că restructurarea TVR este necesară, pentru că banii contribuabililor au fost gestionaţi incompetent de oamenii numiţi de PDL, astfel încât s-a ajuns la datorii imense, cu mult peste 130 de milioane de euro! Probabil Gheorghe Falcă este îngrijorat că trâmbiţele lui Traian Băsescu vor pierde contractele cu TVR şi nu vor mai avea ocazia să facă jocurile PDL la televiziunea publică. Cât priveşte TVR Cultural, s-a explicat deja foarte clar că misiunea acestuia va fi preluată de TVR 2 şi TVR 3. Apreciez că TVR trebuie să promoveze cultura, valorile naţionale şi europene, nu să servească anumite interese politice, pe bani publici’, declară Dorel Căprar, co-preşedintele USL Arad.

În altă ordine de idei, în numele USL Arad, acesta îi cere lui Gheorghe Falcă să manifeste respect şi sprijin pentru cultura arădeană, din poziţia în care se află.

‘Ieşirea lui Gheorghe Falcă este o mare ipocrizie. El este cel care, în calitate de primar, a susţinut comasarea instituţiilor de cultură din municipiul Arad într-un veritabil ‘colhoz cultural’ de tip sovietic, motivat prin reducerea costurilor, modificare care a scandalizat toţi oamenii de cultură. El este cel care a susţinut din raţiuni politice şi electorale, persoane dubioase în funcţii de conducere a unor instituţii culturale, cum ar fi de acum ‘celebrul’ Alin Văcean, pe care l-a numit director la Filarmonica de Stat’, susţine Dorel Căprar.

Pe de altă parte, în loc să finanţeze din bani publici sărbători ca ‘Ziua Vecinului’, prilej pentru a oferi electoratului mită electorală, Falcă ar putea să susţină finanţarea unor evenimente culturale de ţinută.

‘În 8 ani de mandat ca primar al Aradului, Falcă nu a fost interesat de revigorarea Case de Cultură a Municipiului. Dacă are pretenţia că Aradul este în faţă, îi sugerăm să ia exemplul unor oraşe ca Sibiu, Cluj, Timişoara, oraşe în care autorităţile locale generează evenimente culturale inspirate şi atractive. Îi cerem promotorului ‘colhozului cultural’ să lase demagogia de-o parte, să depolitizeze şi să sprijine în mod real cultura arădeană’, a mai adăugat Dorel Căprar, co-preşedintele USL Arad.

Leave a reply