Ionesie Ghiorghioni preşedinte
Sorin Frunzăverde a demisionat, aşa cum anunţase încă de marţi, din Partidul Democrat Liberal. El a depus actul, sâmbătă, şi a anunţat în această dimineaţă si demisia de la conducerea Consiliului Judeţean Caraş – Severin. Funcţia de preşedinte va fi preluată de vicepreşedintele Ionesie Gheorghioni. Demisia lui Frunzăverde din PDL,a fost o surpriză totală pentru greii partidului. Plecarea lui Frunzăverde a dat tonul unei întregi serii de plecări de la partidul de guvernământ către opoziţie. De altfel, Frunzăverde a primit oferta de a ocupa funcţia de vicepreşedinte în PNL. Potrivit propriilor declaraţii, fostul lider PDL va fi urmat la USL de 38 de primari. Frunzăverde a adăugat că cei 38 de edili care îl vor urma la USL „apreciază exerciţiul administrativ” pe care l-au avut împreună cu el şi „realizează că este nevoie de altă construcţie politică, care să susţină administraţia locală”.