Polițiștii de la Investigarea Fraudelor au acționat pe raza întregului județ pentru a preveni, descoperi și combate ilegalitățile care se comit în domeniul economico-financiar.Scopul polițiștilor a fost sa mențină un climat de legalitate în sfera afacerilor și sa consolideze relațiile comerciale care sunt desfășurate în Caraș Severin.
În primul semestru al acestui an lucrătorii de la Serviciul de Investigarea Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean au desfășurat acțiuni în domeniul afacerilor care sunt realizate în Caraș Severin. În urma acestor verificări, polițiștii au aplicat un număr de peste 100 de amenzi în valoare totala de aproximativ 137.000 de lei.
Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au întocmit până în prezent 170 de dosare penale persoanelor care au desfășurat acte de evaziune fiscală.Prin infracțiunile comise, prejudiciul adus bugetului de stat a fost de circa 4 milioane 500 de mii de lei dintre care trei sferturi au fost recuperate ulterior.Pentru diferența prejudiciului au fost luate măsurile necesare astfel încât a rezultat acoperirea în proporție de 99 la suta a acestuia.



