Premiatul scriitor român Mircea Cărtărescu este invitatul celui de-al treilea eveniment din cadrul proiectului „Reșița inspirațională”. Personalitate culturală de prim rang, publicistul va apărea în fața publicului reșițan joi, 18 aprilie, de la ora 18.00, în Aula „Eftimie Murgu” a Centrului UBB Reșița.
«„Despre literatură și alți demoni” este un dialog pe care îl voi susține pe scenă la Reșița, împreună cu scriitorul Cătălin Lazurca. Vom discuta împreună probleme ale literaturii române de azi și dintotdeauna, vor fi evocați scriitori care au marcat dezvoltarea mea artistică, voi încerca de asemenea să explic concepția mea despre artă, viață și societate. Un accent deosebit va fi pus pe romanul meu cel mai recent, „Theodoros”. În final, voi fi onorat să răspund întrebărilor din public și să-mi cunosc cititorii, acordând autografe», a transmis Mircea Cărtărescu.
Nu mai departe de luna trecută, scriitorul român a câștigat Premiul Internațional Mondello, unul dintre cele mai vechi și mai prestigioase premii literare italiene, a cărui decernare va avea loc în luna mai. În plus, tot în martie, romanul său, „Solenoid”, a fost selectat și înscris pe lista scurtă a Dublin Literary Prize.
„Reșița inspirațională” este un proiect cultural, al cărui scop este stabilirea unui dialog în jurul unor teme importante și relevante pentru piața de idei contemporană. La primele două ediții, invitați de marcă au fost Mircea Miclea și Horia-Roman Patapievici.
___
“Evenimentele Reșița inspirațională” sunt un proiect al Primăriei Municipiului Reșița implementat împreună cu Grupul pentru Management și Mediere Culturală (GMMC).
Partener media principal: Radio Reșița
Partener: Centrul Universitar UBB Reșița