de       Roxana Novacovici

          „Când mai veniți?”

Cu această întrebare, își iau rămas-bun copiii, cu ochi strălucitori ca stelele și zâmbete luminoase ca Soarele, de la Mirela, Camelia, Lavinia și Ramona, îngerii lor pământești, care, de aproximativ 6 luni, se îngrijesc de mai multe familii necăjite, cu posibilități reduse de a-și întreține copiii, dar și de bătrâni și oameni fără adăpost, atât din municipiul Caransebeș, cât și din împrejurimi.

Totul a început în luna septembrie a anului 2020, un an dificil, aflat sub semnul pandemiei, când binecuvântarea de a fi sănătoasă și de a avea tot ceea ce este de folos pentru un trai decent    într-o perioadă când mulți semeni se luptau cu temerile, neputințele și lipsurile materiale, a făcut-o pe Mirela să ia decizia de a face o „curățenie” de toamnă în dulapuri și casă și de a dărui ceea ce avea în plus celor care nu aveau aproape nimic. Chipurile brăzdate de lacrimi se luminau, iar acest lucru a revărsat bucurie în sufletul Mirelei. Deși ea era cea care oferea, simțea că, de fapt, tot ea este cea care se îmbogățește, dar cu o altfel de bogăție decât cea materială. Aceasta a fost motivația perfectă pentru a continua și a extinde campania faptelor bune, de la municipiul Caransebeș, la împrejurimi, având alături o mică „armată” de oameni cu suflet mare, care învață, aproape zi de zi, împreună, ce înseamnă a (se) dărui și a se îmbogăți sufletește.

Cazurile sociale la care se vine în ajutor au fost descoperite fie prin intermediul Internetului și al cunoștințelor, fie prin Serviciul de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Caransebeș. Printre cele mai emoționante cazuri, care au lăsat o amprentă emoțională puternică asupra făuritorilor binelui, se numără două familii numeroase, greu încercate de boli, neputințe și necazuri.

Prima familie despre care vom povesti locuiește în colonia din Maciova. Șase copii, cu vârste cuprinse între 6 luni și 10 ani, sunt crescuți doar de mamă și de o bunică bolnavă, din alocațiile copiilor, tatăl părăsindu-i, fără a se mai interesa de starea copilașilor săi. Desculți, flămânzi, dar zâmbitori, emanând dragoste, blândețe și inocență, adevărate resurse de energie pozitivă, copilașii mai mari s-au oferit să ajute la descărcarea darurilor, cu bucuria copiilor care descoperă cadourile din salba lui Moș Crăciun sau din coșul Iepurașului, lucruri necunoscute însă pentru îngerii din colonie.

A doua poveste aparține unei familii din Glimboca. Un tată crește, singur, trei copii, două fetițe în vârstă de 6, respectiv 9 ani, și un băiat de…. ani, soția bărbatului părăsindu-i atunci când mezina familiei avea doar 6 luni. Cei patru locuiesc într-un canton CFR, însă, în ciuda acestui aspect, tatăl, deși bolnav de diabet și dependent de dializă, a transformat locul într-o veritabilă locuință, în care păstrează curățenia și se îngrijește cu dedicare de copiii săi. Mirela, Camelia, Lavinia și Ramona își împart atribuțiile, astfel încât, cel puțin o dată pe lună, să ajungă la această familie cu alimente, haine și tot ce este de folos pentru un trai decent. De curând, au reușit procurarea unui telefon pentru ca fetița de 9 ani, elevă în clasa a III-a, să poată participa la cursurile online.

Acestea sunt doar câteva dintre cazurile sociale de care făuritorii binelui se îngrijesc, în viitor având în plan înființarea unei asociații, cu speranța ca resursele umane și financiare să se înmulțească și cât mai mulți oameni necăjiți să primească speranța unui trai mai bun.

Dacă doriți, așadar, să contribuiți la campania faptelor bune desfășurată în municipiul Caransebeș și împrejurimi, sunteți invitați să luați legătura, pe pagina lor de Facebook, cu oricare dintre cele patru doamne implicate în această acțiune, Mirela Bogdea, Camelia Păun, Lavinia Samuilă și Ramona Leț. Se menționează faptul că nu se primesc bani, ci doar alimente, haine, rechizite și orice produse/obiecte ce ar putea fi de folos în casele celor necăjiți.

Dincolo de lucrurile materiale oferite, prin faptele bune săvârșite înmulțim ceva după care lumea în care trăim tânjește deplin: dragostea!

Leave a reply