Home / Banat / Povestea Casei Zolt, prezentă în Muzeul Satului Bănățean din Timișoara

Povestea Casei Zolt, prezentă în Muzeul Satului Bănățean din Timișoara

Muzeul Satului Bănățean din Timișoara este singurul muzeu cu profil etnografic din România care cuprinde centrul civic al satului, format din Primărie, Biserică, Școală, Casă Națională (cu destinație culturală), în care se desfășoară majoritatea activităților cultural-educative și științifice ale unei localități.

Unul dintre obiectivele prezente și admirate de numeroși turiști în acest muzeu, este Casa de la Zolt care,  închide în curtea frumos întreținută, o întreagă istorie a cărui poveste nu prea este cunoascută.

Astfel, reprezentanții spațiului etnografic, au decis să dezvăluie tainele acesteia.

Se spune că satul, așezat la poalele munților Poiana Ruscă, a fost cândva atât de bogat încât părea a fi „de aur”, el numindu-se Zolot sau Zoloto, care în limbile slave înseamnă aur, aurit, iar istoricii chiar sugerează că ar fi un toponim trac.  Apoi, povestea satului a fost scrisă de stăpâni de mare faimă.Cu trecerea timpului, Iancu de Hunedoara, Matei Corvin sau familia Bathory, sunt doar câteva dintre numele isotrice care, au rescris povestea acestui sat.

Casele de la Zolt au fost cele care încă mai păstrau specificul agro-pastoral al locuințelor bănățene, cu fundație înaltă de piatră și pereți din lemn de fag rotunjiți, ai căror „cheutori românești” au fost lăsate libere, fără a fi lipite cu pământ. Acoperișul din șindrilă de brad sporește această fotografie de epocă, cu iz de istorie milenară.Treptele largi înalță parcă și mai mult casa, care domină, astfel, orizontul. Atmosfera casei este una patriarhală: de pe prispă se întră în tinda care orientează spre cele două camere; curtea desparte casa de o construcție gospodărească, ce cuprinde cotețul porcilor și cămara de deasupra, șopronul deschis spre grădină și grajdul animalelor, vorbind despre muncile și îndatoririle masculine. Prin contrast, camerele dau impresia unui muzeu al femeii: camera de zi cu zi ilustrează povestea țesutului, cu femeia care țese firul vieții sau poate doar pânza viitoarelor cămăși, în vreme ce bucătăria este povestea bucatelor preparate de ea, cu oale pentru sarmale și tigăi pentru plăcintă, oală de mămăligă și covată de aluat; amândoi, femeia și bărbatul, sunt, în final, viața însăși: îi vedem în cuplu, unul lângă celălalt, și le putem ghici fericirea pe chip, atunci când privesc copilul din leagăn.

 

About editor editor

Check Also

Accident rutier pe Calea Sever Bocu din Timișoara

Astăzi, 16.04.2021, in jurul  orei 16:42, autoritățile din Timișoara  au fost solicitate să intervină la …

Lasă un răspuns