
Liderul Pro România-Organizația Caransebeș , Bebe Pasere , a fost ales pentru funcția de viceprimar al Caransebesului , acesta ducând bătălia cu reprezentanta Partidului Național Liberal- Andra Pleșa .
Ales de către 10 din cei 19 consilieri locali, președintele Pro România Caransebeș , s-a bucurat și de susținerea primarului Caransebesului, Felix Borcean .
„Mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în mine și astăzi m-au ales viceprimar al municipiului Caransebeș. Așa cum mulțumesc tuturor celor care mi-au fost necondiționat alături pe acest drum.De mâine începem să reconstruim împreună orașul nostru.
Tot ceea ce am promis, atât înainte de campania electorală, cât și în timpul acesteia, rămâne la fel de valabil. Cei care mă cunosc știu deja că sunt un om de cuvânt și un om de echipă. Nimic nu mă poate face să devin altfel. Așa că de mâine mă voi apucă de treabă pentru că sunt foarte multe de făcut.
Încă o dată, vă mulțumesc!” -spune Felician Bebe Pasere,viceprimarul Caransebesului