
În dimineața zilei de duminică , 1 noiembrie 2020 , Biserica „Nașterea Maicii Domnului ” din Comoraste răsuna de mulțumire și apreciere din partea enoriașilor pentru cel care i-a păstorit timp de 4 decenii , preotul iconom stavrofor Boru Petru . Acestuia i-a fost încredințată Parohia Comoraste în anul 1980 , parohie pe care o administrează și în prezent cu multă dăruire și dragoste pentru cei care pășesc duminică de duminică în Casa Domnului .
Pentru a comemora cei 40 de ani de activitate așa cum se cuvine, tinerii satului, familia părintelui și familia Radu din Comoraste i-au pregătit părintelui paroh un moment artistic plin de sensibilitate . Întregul program al evenimentului a fost coordonat de ucenicul părintelui , studentul teolog Zgardea Vlad .
Părintele Boru Petru a reprezentat de-a lungul timpului pentru oamenii locului un părinte care le-a oferit sfaturi prețioase în momentele dificile și i-a îndemnat să urmeze întotdeauna calea lui Dumnezeu indiferent de cât de greu li s-ar fii părut .
La marele eveniment a fost prezent și actualul primar al comunei Forotic , Sporea Alexandru , un tânăr cu dorința acerbă de a creștere gradul de frecventare al bisericii în rândul tinerilor .
” În parohia noastră are loc astăzi un eveniment inedit , atât pentru mine personal , cât și pentru dumneavoastră , pentru familia pe care am păstorit-o timp de 40 de ani . La data de 1 noiembrie 1980 , prin hotărârea Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei și Caransebesului condusă la acea vreme de către regretatul Mitropolit, Înalt Preasfințitul Părinte Nicolae al Banatului , am fost numit în această funcție . Am aceste emoțîi pentru că , în istoria parohiei Comoraste am fost singurului dintre cei 23 de preoți , care a slujit timp de 40 de ani . […] Știm cu toții că misiunea preotului este aceea de a sluji , de a administra în bune condiții parohia care i-a fost încredințată și de a fi alături de sufletele , de suferințele , de bucuriile enoriașilor . Nu sunt în stare să ii mulțumesc bunului Dumnezeu pentru că am reușit împreună cu dumneavoastră să realizăm aproape tot ce ne-am propus . Bucurie a fost atunci , bucurie este și astăzi . Surprize au fost atunci , surprize sunt și astăzi . Mă bucur că domnul primar , unul dintre cei mai tineri din țară , este prezent astăzi alături de noi și că dorește să creeze o strânsă legătură între administrația locală și biserică . Mă bucură faptul că mă văd înconjurat de tineri îmbrăcăți în straie populare , pe care i-am botezat , cărora le-am cununat părinții și pe care i-am ținut sub aripa mea în cadrul Bisericii . ” -Petru Boru , preot în cadrul Parohiei Comoraste