Home / Banat / Bataie de joc la adresa firmelor afectate de CO-VID19 din partea Guvernului Romaniei si Ministerului Economiei

Bataie de joc la adresa firmelor afectate de CO-VID19 din partea Guvernului Romaniei si Ministerului Economiei

In seara zilei de 14 septembrie 2020, pe site-ul Ministerului Economiei, a fost publicata in consultare publica procedura programului Capital De Lucru , in ciuda faptului ca ziua de 15 septembrie era ultima in care se mai puteau obtine certificatele de urgenta. Acele certificate de urgenta reprezentau o necesitate in vederea aplicarii in cadrul masurii 2, fonduri capital de lucru.
Ministerul Economiei se scuza prin faptul ca antreprenorii puteau obtine certificatele de urgenta in decursul catorva luni , insa acestia din urma nu au anuntat ca fara acele certificate nu se poate aplica la granturile pentru capital de lucru.
Aceasta masura viza firmele aflate in dificultate din cauza crizei COVID-1, Guvernul promitand acordarea a 10.000 de finantari pentru acestea . In prima zi de depunere a aplicarilor , a reiesit , in urma unui studiu efectuat de termene.ro faptul ca fondurile s-au epuizat pana in ora 10:06:27 , practic in aproximativ 6 minute . Doar primii 4567 de aplicanti au beneficiat de posibilitatea de a depune aplicatiile .Au fost semnalate diverse erori ale aplicatiei de catre mii de antreprenori , printre care si faptul ca a trebuit reluat procesul , nemaireusind sa se incadreze in cele 6 minute, in care s-a terminat bugetul. Pana la momentul actual au aplicat 21.800 de companii ce au fost afectate de criza generata de COVID-19 .

„In alte state occidentale precum Germania, Franţa, Italia sau Spania, fondurile pentru capital de lucru erau plafonate la suma de 35.000 de euro. Daca ar fi fost si in Romania un astfel de plafon, fondurile ar fi ajuns pentru mult mai multe companii afectate de criza sanitaro-economica. Atat noi, Consiliul National pentru IMM-uri (CNIPMMR) si numerosi alti antreprenori si firme de consultanta, am solicitat plafonarea fondurilor la 35.000 euro, pe modelul altor state occidentale. Insa, Ministerul Economiei si Guvernul Romaniei au ignorat profund orice fel de solicitare si au ales sa lase pe dinafara peste 17.000 de companii aplicante, ca sa nu mai vorbim de alte zeci de mii de companii, care nu au reusit sa isi ia certificatul de urgenta, pentru ca au avut la dispozitie doar 1 zi si NU au stiut de obligativitatea obtinerii certificatului de urgenta, pentru a aplica”, a declarat George Velcea, Presedintele Asociatiei Europene a Tinerilor Intreprinzatori.
Sumele de 150.000 de euro din partea Guvernului Romaniei si Ministerului Economiei au fost redirectionate catre anumite firme mari , bani ajungand sa nu fie suficienti pentru toti cei peste 21.800 de aplicanti , afectati cu adevarat de restrictiile autoritatilor si criza sanitaro-economica .

„Intregul proces de acordare al acestor fonduri a fost extrem de viciat. Dupa ce in data de 1 iulie, la Clubul Diplomatic, Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a anuntat cu mare fast aceste progame de 1 miliard de euro, in 5 luni de zile, Ministerul Economiei si Ministerul Fondurilor Europene, nu au fost in stare sa se organizeze si sa anunte o data a lansarii acestui program. Anuntul lansarii programului a venit cu doar 3 zile inainte de lansarea efectiva, in data de 19 octombrie, in conditiile in care de pe 22 octombrie, ora 10.00 s-au dat drumu la depunerea aplicatiilor, ce s-au terminat in 6 minute”, a declarat Eduard Rapiteanu, consultant pentru accesarea fondurilor nerambursabile.

In momentul de fata cateva intrebari se afla pe buzele antreprenorilor :
„De ce nu ati putut sa anuntati data exacta a lansarii programului in cele 5 luni de zile, ca sa fie toti antreprenorii pregatiti, si ati anuntat doar cu 3 zile inainte?
De ce nu ati instituit o grila de punctaj, asa cum s-a facut in orice stat civilizat? De ce nu ati plafonat finantarea, astfel incat sa ajunga la cat mai multi aplicanti?
De ce ati lansat aplicatia electronica (etapa 1), pentru inscrierea aplicantilor, cand nici macar nu era publicata procedura finala in Monitorul Oficial?
De ce v-ati batut joc de antreprenori si de mediul de afaceri din Romania?”
Antreprenorii sunt nemultumiti vis-a-vis de modul de organizare al granturilor , si de atitudinea Ministerului Economiei :
” In cazul primei masuri (microgranturi), nu au fost incluse ca fiiind eligibile decat o parte din codurile CAEN ale companiilor ce ar fi putut solicita aceste granturi, fapt ce a dus ca putin peste jumatate din buget sa fie consumat, pe cand in cadrul celei de-a doua masuri (capital de lucru), bugetul s-a terminat in 6 minute. Modalitatea de lansare, selectie a aplicantilor si distribuirea acestui miliard de euro ( fonduri europene), reprezinta o bataie de joc la adresa companiilor de buna credinta afectate de C0-VID19.
Pe langa toate acestea, ministrul economiei declara constant ca va lansa programul pentru START-UP-URI, START-UP NATION/ STAR-TECH INOVATION. De 1 an de zile declara ca lanseaza acest program asteptat de zeci de mii de actuali si viitori antreprenori. Pana acum, au fost doar promisiuni si vorbe goale. De altfel, au blocat programele Microindustrializare, Comert si Servicii de Piata, Internationalizare, Femeia antreprenor si multe altele ce functioneaza de peste 10 ani neintrerupt.
In orice tara civilizata, dupa esecul inregistrat de Ministerul Economiei in ceea ce priveste masurile si programele pentru IMM-uri, ministrul economiei si-ar fi dat demisia. Insa, la noi, acesta se lauda cu realizari din pix si fara nicio relevanta pentru mediul economic.
Daca mai exista un minim de buna intentie si profesionalism la Ministerul Economiei, noi, antreprenorii solicitam suplimentarea fondurilor pentru masura 2 (capital de lucru), astfel incat sa ajunga pentru minimum 20.000 de companii afectate de CO-VID, care au depus aplicatia.
De altfel, solicitam TRANSPARENTA in momentul lansarii masurii 3 (granturile pentru investitii – 50.000 – 200.000 euro). Solicitam publicarea grilei finale de punctaj si a datei exacte cand va fi lansata depunerea proiectelor cu minimum 30 de zile inainte, NU pe repede-inainte, cu 2-3 zile inainte, timp in care antreprenorii NU au cum sa se pregateasca pentru depunerea aplicatiei” , a declarat George Velcea, Presedintele Asociatiei Europene a Tinerilor Intreprinzatori.
„Niciodata in istoria Romaniei, NU au fost acordate finantari de 150.000 euro, doar pe baza catorva clicku-uri (care e mai abil sa dea clik-urile in 6 minute, acela castiga finantarea), fara plan de afaceri, fara o evaluare sau grila de punctaj. Vreo 4500 de companii vor primi capital de lucru, cu care unii, nici n-au ce face, pe cand alte zeci de mii de companii sunt lasate sa moara” , a continuat George Velcea, Presedintele Asociatiei Europene a Tinerilor Intreprinzatori.

„Va solicitam sa distribuiti aceste fonduri europene de 1 miliard de euro cu profesionalism si TRANSPARENTA, NU cum ati facut pana acum! De altfel, noi, antreprenorii, asteptam si programele guvernamentale pentru IMM-uri (Microindustrializare, Comert si servicii de piata, Internationalizare), in frunte cu programul mult asteptat pentru START-UP-uri, START-UP NATION sau STAR-TECH INOVATION, cum ati anuntat ca il redenumiti”
, a continuat Marius Todos, Presedintele Asociatiei Conseil en Entreprise.

About cristian.frant

Check Also

Creşteri salariale pentru unii funcţionari publici în perioada pandemiei? PNL a sesizat Curtea Constituţională

Curtea Constituţională analizează sesizările PNL cu privire la două proiecte de lege adoptate cu majoritatea …

Lasă un răspuns