Timișoreanul Florin Bugar, antrenorul echipei de fotbal feminin Piroș Security Arad și al selecționatei de tineret a României,  s-a stins din viață azi-noapte, pe patul de spital. El fusese depistat pozitiv la testarea COVID-19 din 8 octombrie, iar starea i s-a agravat treptat, fiind diagnosticat și cu encefalită de etiologie COVID. Trista veste a fost anunţată pe pagina de facebook a echipei arădene:

„Veste tragică atât pentru echipa noastră cât și pentru întreg fotbalul feminin. Din păcate, în noaptea de 22 octombrie 2020, la ora 01:30, antrenorul Florin Bugar a pierdut cel mai important meci, cel pentru viață. Întreg stafful și jucătoarele sunt alaturi familiei și transmit sincere condoleanțe. Mulțumim, Prof,  pentru toată implicarea, rezultatele și pentru tot ce ne-ați învățat. Nu te vom uita niciodată.”

Diagnosticat cu Covid 19, alături de alte șase jucătoare, Florin Bugar ajunsese pe patul de spital în urmă cu mai bine de o săptămână. Evoluţia bolii n-a fost una favorabilă, el fiind chiar și intubat, pe secția de ATI.

În vârstă de 49 de ani, Florin Bugar și-a legat o mare parte a carierei sale de antrenor de CFR Timișoara, unde a antrenat atât echipă masculină, cât și cea feminină. Cu gruparea arădeană, pe care a promovat-o în primul eşalon în 2019, a terminat pe locul 5 sezonul trecut. Şi Federația Română de Fotbal şi-a exprimat regretele şi a transmis sincere condoleanțe familiei și celor apropiați. Dumnezeu să-l odihnească!

foto: Federatia Romana de Fotbal

Leave a reply