Grupul de Comunicare Strategică a publicat cele mai recente date privind evoluţia pandemiei în ţara noastră, iar cifrele sunt cu adevărat îngrijorătoare: 4.848 de cazuri noi în 24 de ore – cel mai mare bilanţ zilnic de la declanşarea pandemiei. De asemenea, s-au înregistrat 69 de decese, bilanţul victimelor coronavirusului ajungând astfel la 6.065. Până astăzi, 21 octombrie, pe teritoriul României au fost confirmate 191.102 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. În prezent, 766 de persoane sunt internate la Terapie Intensivă. În ultimele 24 de ore, Aradul a raportat 132 de cazuri noi, Caraş-Severinul, 69, iar Timişul a anunţat 176 de cazuri.
În intervalul 20.10.2020 (10:00) – 21.10.2020 (10:00) au fost raportate 69 de decese (44 bărbați și 25 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 10 decese a fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, 18 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 18 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 decese la categoria de peste 80 de ani. 65 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.
Sute de localităţi din România au intrat deja în scenariul roşu, cu incidenţe ale cazurilor de peste 3 la mia de locuitori, iar bilanţurile zilnice nu dau semne de îmbunătăţire deocamdată.