Cea de-a doua etapă a Ligii a III-a de fotbal a programat la Caransebeş întâlnirea dintre nou-promovata Progresul Ezeriş şi formaţia timişeană CSC Dumbrăviţa, o echipă clasată an de an pe locurile fruntaşe în acest eşalon. Plusul de experienţă al grupării din Timiş a fost evident pe tot parcursul jocului, iar superioritatea Dumbrăviţei s-a concretizat şi pe tabela de marcaj. Până la pauză, oaspeţii au înscris de cinci ori, prin  Laurențiu Telescu (15), Octavian Drăghici (22, 35), Costel Zurbagiu (29) şi Andrei Mura (40). La adăpostul unui avantaj liniştitor, CS Dumbrăviţa n-a mai forţat în partea a doua a întâlnirii, iar Progresul Ezeriş, deşi a reuşit câteva faze cursive, cu o bună circulaţie a balonului, n-a avut forţa de a destabiliza defensiva oaspeţilor. Progresul Ezeriş – CS Dumbrăviţa, scor final 0-5, şi Ezerişul rămâne fără puncte după două etape disputate în Liga a III-a.

„O înfrângere dureroasă, e greu de digerat acest 5-0. Vizavi de scor, mi-aş dori ca adversarii să transpire mai mult pentru aceste goluri. Încercăm să îndreptăm uşor-uşor greşelile personale, care de data asta au fost mai multe. Cu încredere, sigur vom corecta această problemă a noastră. Am început şi acest joc cu aceeaşi echipă cu care am debutat la Pecica. Am crezut că am învăţat oarecum din micile inexactităţi de acolo, unde totuşi au fost mult mai puţine greşeli. Am avut şase debutanţi, şi e greu să te baţi de la egal la egal cu echipe ca Dumbrăviţa, Lipova sau Ghiroda. Întâlnim în etapa următoare gruparea din Ghiroda, o echipă foarte bună, şi se pare că şi ei au mare nevoie de puncte, la statutul lor de echipă bună. Dacă mă raportez la primele patru jocuri din programul nostru, cred că sunt cele mai grele posibile, nici nu-mi explic cum de le-am prins chiar în ordinea asta. Drept dovadă, sunt şi echipele care au plecat cel mai bine în campionat. Dar vom încerca să scoatem cel puţin un punct din meciul următor, pentru moralul nostru şi pentru a acumula puncte, pentru că sunt puţine în joc şi deja şase le-am pierdut”, a declarat antrenorul cărăşenilor, Adrian Enăşescu.

Iată şi celelalte rezultate consemnate în etapa a II-a:

Fortuna Becicherecu Mic – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii  0-0
ACS Poli Timişoara – Crişul Chişineu Criş  0-2
Gloria Lunca Teuz Cermei – Progresul Pecica  1-3
Avântul Periam – Şoimii Lipova  1-1

Sâmbăta viitoare, în etapa a III-a, Progresul Ezeriş are din nou o misiune extrem de grea, pe terenul formaţiei CSC Ghiroda şi Giarmata Vii.

foto: Miruna Mihancea

Leave a reply