Home / Banat / Referendumul „Fără penali”, organizat simultan cu alegerile parlamentare? Propunerea vine din partea USR

Referendumul „Fără penali”, organizat simultan cu alegerile parlamentare? Propunerea vine din partea USR

„Vechile partide trebuie să lase deoparte calculele electorale şi să demonstreze că vor să se reformeze după 30 de ani în care s-au rotit la putere şi nu au făcut nimic pentru oameni. Fără Penali trebuie să ajungă literă de Constituţie!”, spun reprezentanţii USR. Aceştia propun organizarea, odată cu alegerile parlamentare din 6 decembrie, a referendumului pentru modificarea Constituţiei astfel încât persoanele cu condamnări penale să nu mai ocupe funcţii publice.

„Astăzi se împlinesc fix doi ani de zile de când iniţiativa Fără Penali a ajuns în Parlament. Şi tot astăzi se împlinesc fix doi ani de când iniţiativa Fără Penali este blocată de PSD în Parlament. PSD-ul care se dezice de Dragnea şi nu mai susţine candidaţi penali îşi bate joc de un milion de oameni care au semnat pentru Fără Penali”, arată reprezentanţii USR, într-un comunicat de presă transmis duminică seara.

USR adaugă că a propus votarea iniţiativei anul acesta şi organizarea referendumului odată cu alegerile locale din 27 septembrie, ca un semnal de schimbare a clasei politice înainte de alegerile naţionale din decembrie, dar PSD s-a opus.

„Duminica viitoare am fi putut să mergem la urne să votăm pentru noi aleşi locali, dar şi pentru modificarea Constituţiei, astfel încât penalii să nu mai ocupe funcţii publice, astfel încât să nu mai existe un alt Liviu Dragnea în istoria României, dar PSD s-a opus. USR revine cu o nouă propunere şi susţine votarea iniţiativei pe 6 noiembrie în Senat şi organizarea referendumului odată cu alegerile naţionale din 6 decembrie”, mai scrie în comunicatul USR.

Iniţiativa „Fără penali în funcţii publice” prevede introducerea unui alineat în Constituţie la articolul 37 care spune că: „Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de Preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării.”

sursa: News.ro

About Vali Hora

Jurnalist cunoscut extrem de activ în viața sportivă a comunității

Check Also

Scapă situaţia de sub control? Pandemia a mai înregistrat azi un nedorit record: peste 6400 de cazuri noi

6481 de cazuri noi de coronavirus au fost luate în evidenţă în ultimele 24 de …

Lasă un răspuns