Home / Banat / Ministrul Sănătăţii: Revenirea din concedii, una dintre cauzele recordului de îmbolnăviri cu COVID-19

Ministrul Sănătăţii: Revenirea din concedii, una dintre cauzele recordului de îmbolnăviri cu COVID-19

Cel mai mare număr zilnic de cazuri de COVID-19 de la declanşarea pandemiei a fost înregistrat miercuri, când Grupul de Comunicare Strategică a anunţat 1.713 cazuri noi. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a explicat acest nedorit record ca fiind rezultatul unei luni dinamice, cu reveniri din concedii şi aglomerarea mijloacelor de transport în comun. Nerespectarea regulilor, atrage atenţia ministrul, ar putea duce la o creştere a numărului de cazuri, până la 2.000 pe zi.

”Am avut zile cu 692 de cazuri, sunt zile cu 1.111 cazuri, astăzi este ziua cu 1,713 cazuri din aproape 26.000 de teste lucrate. Trebuie văzută această creştere a numărului de cazuri în contextul evaluării mai multor teste, dar şi în contextul evaluării mai multor focare din cadrul anchetelor epidemiologice. Nu reuşim să evaluăm zilnic, dar evaluăm la 7 zile, evaluăm la 14 zile. După cum spuneam, suntem într-o lună în care vom avea o fluctuaţie a numărului de cazuri şi după numărul de teste, dar e şi luna cu cele mai multe măsuri de revenire la o cvasi-normalitate, incluzând aici reînceperea anului şcolar, lună de campanie electorală, reînceperea activităţii în restaurante, cinematografe, teatre, revenirea populaţiei din concedii, aglomerarea transportului în comun şi alegerile de la sfârşitul lunii. În această perioadă, s-a observat un transport în comun destul de aglomerat în care trebuie poate încă o dată menţionat că trebuie respectate nişte reguli. Ştiu că suntem grăbiţi, că am început activităţile economice, am început şcoala, dar precauţiile trebuie să fie maxime. Estimăm o creştere a numărului de cazuri, rămâne să reevaluăm şi zilele următoare”, a declarat Nelu Tătaru la Digi 24.

Ministrul Sănătăţii este de părere că ”este prematur să vorbim de deschiderea şcolii ca şi număr crescut de cazuri”, dar a adăugat că o evaluare va fi făcută la începutul lunii octombrie.

”E prematur să vorbim de deschiderea şcolii ca şi număr crescut de cazuri, vom evalua acest lucru la sfârşitul lunii şi începutul lunii octombrie, dar, repet,  există evenimente private, există transport în comun, există focare în instituţii pentru persoane vârstnice, există focare încă în spitale şi aş recomanda în continuare, atât celor care organizează evenimente private, cât şi celor care organizează transport în comun, celor care îngrijesc în aceste centre instituţionalizate, păstrarea şi menţinerea acelor precauţii şi respectarea regulilor: mască, distanţare, dezinfectant”, a declarat Tătaru.

Nelu Tătaru a atras atenţia că nerespectarea regulilor  poate duce la creşteri semnificative a cazurilor de Covid.

”Este o evaluare a unei zile. Eu vreau să menţinem evaluarea zilnică, cât şi săptămânală şi să putem vorbi la cele 14 zile, la sfârşitul acestei luni, de o evoluţie în acelaşi platou, dar asta ţine doar de noi, prin respectarea regulilor. Nerespectarea regulilor poate merge peste 1.500 – 2.000 de cazuri pe zi”, a mai declarat Ministrul Sănătăţii.

sursa: News.ro

foto: @ianharber

About Vali Hora

Jurnalist cunoscut extrem de activ în viața sportivă a comunității

Check Also

Scapă situaţia de sub control? Pandemia a mai înregistrat azi un nedorit record: peste 6400 de cazuri noi

6481 de cazuri noi de coronavirus au fost luate în evidenţă în ultimele 24 de …

Lasă un răspuns