Home / Banat / Premierul vrea redeschiderea restaurantelor: „Probabil de la 1 septembrie, în anumite condiţii”

Premierul vrea redeschiderea restaurantelor: „Probabil de la 1 septembrie, în anumite condiţii”

Premierul Ludovic Orban a anunţat că Executivul  are în vedere redeschiderea restaurantelor, întrucât situaţia în care acestea ar rămâne închise ar afecta şi mai mult activitatea hotelurilor. Restaurantele ar putea funcţiona „cel mai probabil de la 1 septembrie, în anumite condiţii”, afirmă el. Orban susţine că ar fi posibilă şi reluarea activităţilor culturale, în teatre şi cinematografe, însă ar fi „complicat” să se reia competiţiile sportive cu public, întrucât galeriile echipelor sunt „greu de controlat”.

„Dezbatem în cursul acestei săptămâni, am solicitat punctul de vedere al specialiştilor, să vedem ce formule, ce propuneri, ce recomandări, intenţia mea e în cursul acestei săptămâni să luăm o decizie cu atât mai mult cu cât se va termina sezonul estival şi va fi din ce în ce mai greu ca hotelurile, spre exemplu, să poată servi masa pe terasă. Riscăm să afectăm suplimentar hotelurile în cazul în care nu oferim condiţii de servire a mesei. De asemenea, analizăm şi posibilitatea reluării vieţii culturale în spaţii închise”, a declarat Ludovic Orban, la Digi 24.

Reluarea activităţii în teatre, cinematografe, instituţii de cultură, ar urma să se facă „cu un set de condiţii” pentru reducerea riscului de răspândire şi cu un număr redus de participanţi. „Cred că aici important e, probabil la sălile de spectacol, să ai în jurul tău câte un scaun liber”, a arătat premierul.

În ceea ce priveşte evenimentele sportive, premierul a apreciat că situaţia este una „complicată” pentru că pericolul la meciuri este faptul că galeriile sunt „foarte greu de controlat”.

„Cântă, scandează, nu or să stea cu măşti pe figură, vă daţi seama. Şi galeriile sunt greu de controlat, e foarte complicat să asiguri respectarea regulilor în galerii, plus că e riscul foarte mare”, a afirmat Orban, cu precizarea că „dacă într-o localitate nu e niciun caz se poate ajunge la deschiderea competiţiilor sportive cu public.”

sursa: News.ro

foto: Jay Wennington

About editor editor

Check Also

ANUNȚ OPRIRE APĂ în REŞIŢA

ANUNȚ OPRIRE APĂ în REŞIŢA –str. Zimbrului (parțial) de la nr.11 la nr. 39 interval …

Lasă un răspuns