Inaugurarea deponeului de la Lupac pe ultima sută de metri înaintea alegerilor locale e o mişcare cu scop electoral, şi nu reprezintă decât praf în ochii alegătorilor înaintea scrutinului din septembrie. Aceasta e opinia exprimată de Valentin Armaşu, preşedintele filialei cărăşene a Partidului Ecologist Român. În cadrul unei conferinţe de presă, Armaşu a atras atenţia asupra preconizatelor majorări de tarife la deponeul cu pricina.

„Consiliul Județean se grăbește foarte tare să ne anunțe deschiderea acestui deponeu, care de patru ani a stat închis și care a generat niște costuri imense pentru cetățeni. S-au primit pe email, de la ADI am înțeles, tarifele de operare a haldinei de la Lupac. Din câte văd, costurile care vor reveni cetățenilor cresc: de la 4 lei la 18 lei, de la 25 la 94, de la 62 la 159”, a spus Valentin Armaşu. Pentru a lămuri situaţia, PER a înaintat Consiliului Judeţean o adresă prin care solicită explicaţii.

„Astăzi, Partidul Ecologist Român a depus la Consiliul Județean o adresă prin care îi rugăm să ne spună trei lucruri: hotărârea de CJ prin care a fost aprobat contractul de delegare a gestiunii la Lupac, hotărârea de CJ prin care a fost aprobat actul adițional la contractul de delegare care stabilește modificarea tarifelor şi fundamentarea modificării acestor tarife. Vrem să știm unde este fundamentul acestor măriri exorbitante pentru cetățeni. Cum au calculat dânşii aceste costuri? Pentru că dânșii încă nu au operat haldina. În plus, la aceste tarife se mai adaugă și prețul firmelor care au câștigat licitația, adică costurile firmele care strâng gunoiul. Deschidem acum haldina de gunoi, va fi din nou un praf în ochi înaintea alegerilor, așa cum s-au tăiat panglicile și la Aquacaraș la stațiile de epurare și vă asigur că niciuna nu funcționează. Facem  cum s-a făcut în ultimii 30 de ani înainte de alegeri, tăiem panglici, cetățeanul vede doar ce frumos este, ce bine va fi. Nu ar fi corect să explicăm din start? Dragi cetăţeni ai Caraş-Severinului, acestea vor fi tarifele atunci când vom da drumul la haldina de gunoi! Mi s-ar părea foarte corect acest lucru.  Rugămintea mea la domnul președinte Hurduzeu este să ne explice clar cât vor plăti cărășenii, pentru că, după calculele de astăzi, mai ieftin este să ducem gunoiul la Oradea”, a mai spus președintele PER Caraș-Severin.

Leave a reply