Prima Pagina / Arad / Dr. Virgil Musta: În România, vârsta medie de deces a fost mai mică decât cea din țările vestice
doctor virgil musta coronavirus timisoara
FOTO Mediafax

Dr. Virgil Musta: În România, vârsta medie de deces a fost mai mică decât cea din țările vestice

Doctorul Virgil Musta face bilanțul celor 3 luni de pandemie, spunând că în România, vârsta medie de deces a fost mai mică decât cea din țările vestice.

Au fost 3 luni de zile în care întreaga lume a trecut printr-o experiență dramatică, care a lăsat urme adânci la toate nivelurile, de la colaborări internaționale, politici și organisme naționale și până la „trăirile” individuale ale fiecăruia dintre noi, scrie medicul.

„Toate acestea vor redefini „normalitatea” spre care încercăm să ne întoarcem acum, depinde de noi (organisme internaționale, naționale și indivizi) modul în care reușim să învățăm din această experiență și să includem în noul “normal” tot ceea ce ne poate ajuta să prevenim fie apariția, fie cel puțin explozia și impactul devastator al unor astfel de epidemii care vor mai apărea. Pentru a ajuta în acest sens, mi-am propus să fac un scurt bilanț al acestei perioade care părea că nu se mai termină, dar înainte, aș dori să precizez încă de la început faptul că virusul nu a dispărut și că este nevoie de responsabilitate individuală în perioada următoare pentru ca pandemia să continue curba descendentă și să rămână controlabilă!”, adaugă acesta.

Bilanțul arată așa:

La nivel mondial:

· peste 6 milioane de cazuri de Covid-19 confirmate
· aproape 370 de mii de persoane decedate care au avut Covid-19
· 2,5 milioane de persoane vindecate
· 3,1 milioane de cazuri încă active

În Europa:

· peste 2 milioane de cazuri confirmate
· peste 176 de mii de persoane decedate care au avut Covid-19

Cazuri confirmate/decese în cele mai afectate țări:

· SUA – 1,7 milioane/ 103 mii
· Brazilia – 498 mii/ 28 mii
· Rusia -405 mii/ 4,5 mii
· Marea Britanie -274 mii/ 38 mii
· Spania -239 mii/27 mii
· Italia -232 mii /33 mii
· Franta -188 mii/28 mii
· Germania -183 mii/8,5 mii

În România:

· 19.257 cazuri confirmate/ 1262 persoane decedate care au avut Covid-19
· 13.256 persoane vindecate
· 4.739 cazuri încă active
· aproape 100 de mii de persoane aflate în izolare la domiciliu (în mare parte sosite din alte țări în aceste zile)

În Timiș:
· 505 cazuri confirmate/ 53 persoane decedate care au avut Covid-19

La Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara:

· din 22.03 până în 21.05 au fost 497 de pacienți. În săptămâna 15.05.2020-21.05.2020 s-au mai internat 8 cazuri, iar din 21.05-28.05, alte 5 cazuri. La finalul acestei săptămâni mai erau 18 cazuri internate cu Covid-19 si nici unul la terapie intensivă.

„Din aceste date statistice se poate vedea clar amplitudinea globală al pandemiei. Acum suntem pe o pantă descendentă în multe zone, inclusiv la noi, dar nu în toate, vezi situația din Brazilia și nu numai. În România am reușit să limităm impactul pandemiei, cel puțin comparativ cu multe țări din vestul Europei, țări mult mai dezvoltate ca noi din punct de vedere al infrastructurii medicale, dar care au fost depășite de situație și au înregistrat foarte mulți morți. Mai mult decât atât, mulți români din aceste țări s-au întors acasă chiar atunci, înainte de închiderea granițelor, fapt ce a sporit și mai mult riscul exploziei epidemiei și la noi. Discutând zilele trecute acest aspect, într-o întâlnire online cu specialiști, s-a concluzionat că cel mai probabil acest lucru se datorează măsurilor corecte, deși dure, luate la timp, dar și modulului în care cea mai mare parte a populației le-a înțeles și respectat”, adaugă medicul.

Pentru a înțelege și mai bine impactul pandemiei și modul în care trebuie acționat pe viitor, medicul prezintă statistici importante asupra cazurilor de decese din Europa:

· 97% din totalul deceselor au fost persoane care au avut cel putin o boală asociată
· 65% au prezentat boli cardiovasculare (cea mai prezentă afecțiune asociată)
· 94% au fost persoane peste 60 ani
· 59% au fost bărbați.

Conform acestuia, în România, vârsta medie de deces a fost mai mică decât cea din țările vestice, ceea ce arată faptul că populația prezintă numeroase boli cronice la vârste nu așa de înaintate ca în acele țări.

În opinia dr. Musta, situația din România e cauzată de lipsa programelor reale personalizate de prevenție a apariției acestor boli, precum și educația pentru sănătate deficitară.

„Un alt aspect important pentru sănătatea noastră în perioada următoare, care se leagă de monitorizarea continuă, de care spuneam mai sus a bolilor pe care deja știm că le avem, este acela de a reveni să facem controalele sau la investigațiile pe care poate le-am amânat în aceste 3 luni. Altfel, bolile pe care deja le avem, necontrolate, ne pot aduce mai multe necazuri decât am avut până acum cu noul coronavirus. Va trebui să găsim în continuare echilibrul între tratarea la timp a oricăror probleme de sănătate pe care le avem și protejarea în continuare (cel puțin până la apariția unui vaccin sigur și eficient) de posibila infecție cu SARS-CoV-2, care nu va dispărea curând. Dar, cea mai bună soluție este prevenția, așa că vă recomand să acționați cu responsabilitate în acest sens”, scrie medicul.

Acesta rezumă concluziile în două direcții: importanța respectării și în continuare a câtorva reguli de igienă personală și distanțare și grija de sănatate de la vârste fragede.

(sursa: Mediafax)

About Mediafax

Lasă un răspuns