Asociația Club Sportiv Golden Kids Bocșa, Casa Orășenească de Cultură Bocșa cu sprijinul Asociației Județene de Handbal Caraș – Severin, SC Patrom SRL, ArenaPub din Bocșa, familiei Popa din Bocșa organizează sâmbătă, 29.02.2020, cu începere de la ora 10:00, în sala de sport din cartierul „Nufărul” din Bocșa, Cupa Mărțișor la handbal feminin junioare IV, fete născute 2007-2008 și mai mici. La această competiție, care se preconizeaza a fi un adevărat regal handbalistic, vor participa pe lângă echipa gazdă A.C.S. Golden Kids Bocșa, patru echipe din județul Timiș și anume: HCS Cîtu Dumbrăvița, Școala Gimnazială Nr. 7 „Sf. Maria” Timișoara, CS Leu Giarmata. Regulamentul de desfășurare a competiției respectă regulamentul jocului de handbal aprobat de FRH în vigoare. Partidele se vor desfășura pe durata a 2 reprize de câte 20 minute fiecare, cu pauza de 5 minute. Eliminarea temporară este pe durata de 1 minut, fiecare echipă având la dispoziție un time-out în fiecare repriză. Între fiecare meci va fi o pauză de 10 minute. Cele trei echipe invitate sunt trei din cele mai bune patru echipe din județul Timiș cu care echipa gazdă se va întâlni în Campionatul Național FRH destinat Junioarelor 4, faza pe Euroregiune unde se vor întâlni cele mai bune 4 echipe din județele Caraș-Severin, Timiș, Arad și Hunedoara, competiție la care va participa și Golden Kids luptându-se pentru calificarea la Turneul Semifinal.
Am luat decizia de a organiza acest turneu pentru a oferi fetelor un cadou de Mărțișor și meciuri puternice cu adversari redutabili. Sezonul trecut am fost la un pas de calificare la turneul semifinal de junioare IV din cadrul campionatului național de handbal organizat de Federația Română de Handbal, doar neșansa a făcut să nu ne calificăm, de aceea avem ca și obiectiv calificarea la turneul semifinal sezonul acesta. – ne-a declarat Claudiu Mureșan vicepreședinte Golden Kids Bocșa.