Home / Arad / Ninsori, vânt și polei în toată țara, începând de marți dimineaţă

Ninsori, vânt și polei în toată țara, începând de marți dimineaţă

Meteorologii au emis luni o informare meteo de ninsori și vânt în toată țara, valabilă începând de marți dimineaţa până miercuri după-amiază. În regiunile vestice, sudice și sud-estice va fi lapoviță și ploaie, favorizând formarea poleiului.

Potrivit informării meteo, începând de începând de marți dimineaţa până miercuri după-amiază se vor înregistra ninsori moderate cantitativ și strat nou de zăpadă, intensificări temporare ale vântului, precipitații mixte și polei.

Aria ninsorilor va cuprinde treptat cea mai mare parte a țării, începând cu regiunile sud-vestice.

În Munții Banatului, în Carpații Meridionali, nordul și vestul Olteniei, sudul Banatului, precum și în nord-vestul Munteniei ninsorile vor fi moderate cantitativ, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.

Vântul se va intensifica în zonele montane, la început mai ales în Munți Banatului, apoi îndeosebi pe crestele Carpaților Meridionali și va avea, în general, viteze de 65 – 80 de kilometri pe oră, viscolind ninsoarea și determinând diminuarea vizibilității.

Începând din noaptea de marți spre miercuri și în cursul zilei de miercuri, în regiunile vestice, sudice și sud-estice vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ploaie, favorizând formarea poleiului.

About cristian.frant

Check Also

Fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, a fost infectat cu SARS CoV-2: Am încasat virusul în una din ultimele zile de mandat. Asta aşa, ca să nu plec “cu mâna goală”, nu?!

Fostul primar al municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a anunţat că a trecut cu bine peste …

Lasă un răspuns