În urmă cu aproximativ șase luni, acești tineri treceau prin emoția examenului la una din școlile militare de subofițeri ale Jandarmeriei Române, iar astăzi sunt bucuroși că sunt in primul stagiu de practică, din anul școlar, în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin.
Cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 19 și 21 de ani, vor începe pregătirea într-una din structurile de ordine publică, timp de 3 luni, iar în luna a 4-a, își vor desfășura activitatea în structurile de pază ale inspectoratului.
Scopul stagiului de practică este de a aprofunda cunoștințele teoretice obținute în anul de învățământ, perfecționarea deprinderilor practice privind executarea misiunilor, precum și dezvoltarea deprinderilor de a acționa în cadrul elementelor de dispozitiv.
Cu această ocazie colectivul inspectoratului le urează mult succes in noua activitate, iar comanda unității îi asigură de tot sprijinul necesar de care are nevoie orice militar la începutul unei frumoase cariere în rândurile Jandarmeriei Române.

Leave a reply